Vacanța în resort, cu bune și rele. Părțile bune (I)
Pentru că vara aceasta este plină de evenimente fericite pentru noi (nunți, botezuri și altele), am ales să mergem în concediu încă de la începutul ei. Să știm o treabă. Nu mai așteptăm toată vara concediul. Mergem la începutul verii și după aceea, vedem noi ce mai facem. Este pentru prima dată când mergem la mare într-un resort din Turcia, all inclusive. Am ales all inclusive pentru că oricum mâncăm 3 mese și 2 gustări pe zi, iar cu un toddler activ (cred că am comis un pleonasm :p) să stai să cauți prin soare un restaurant ok și să mai aștepți și nu știu cât să vină mâncarea, nu e chiar o plăcere. Am rezervat prin agenția Christian Tour, o săptămână la Armonia Holiday Village & Spa din Bodrum. Am zburat cu Blue Air și am avut și transportul asigurat până la complexul hotelier.
Părțile bune din concediul în resort
Peisajul a fost de vis. Marea albastră și caldă, aveam vedere spre insula grecească Kos, o terasă unde îți beai cafeaua/mâncai și clar nu voiai să intri pe telefon, ci să te bucuri de tot ce este în jur. Chiar și Ana a avut un apetit ridicat. Ceea ce m-a bucurat, pentru că acasă mă cam rog de ea cu mâncarea.
Camera, hotelul, resortul în general, au fost superbe. Aveai foarte multe activități pe care le puteai face în resort. Puteai merge la spa, la masaj (contra cost), la sală, se țineau ore de aerobic, la care am mers aproape zilnic să nu mă simt vinovată că am mâncat prea multe prăjituri. Au loc de joacă pentru copii și un centru gen grădiniță unde puteau fi lăsați copiii mai mari de 4 ani. Noi trebuia să stăm să o păzim pe Ana acolo. Mini golf, aqua park, 4 piscine, plajă aproape, seri tematice, servicii de calitate etc. Recomand Armonia pentru un concediu în familie. Iar eu clar m-aș muta acolo, dacă aș putea.
Aveam emoții cu mâncarea. Dar a fost delicioasă. Era pentru toate gusturile. De la alimente fierte, fără sare, la prăjeli din care curgea uleiul. Iar prăjiturile… nu mai zic. Am zis că mă abțin, dar o dată merg în concediu la mare, nu? :))
Personalul foarte amabil. Turcii chiar iubesc copiii. Un asemenea comportament chiar nu poate fi simulat.
Deși zborul la dus a fost cu turbulențe, mi-a plăcut să zbor cu Blue Air, de data aceasta. În primul rând pentru că era charter. Deci oamenii și-au lăsat bagajele la cală, nu le-au mai înghesuit în avion. Am avut și mâncare bună în avion. Iar avionul nu a fost plin, deci a avut și Ana locul ei unde s-a jucat/dormit după ce a fost în siguranță să facă asta.
Când mergem pe undeva, și mai ales în afara țării, cunoaștem diverse persoane. De exemplu, la Armonia erau cazate și o mămică singură cu fetița ei de un an și 10 luni. Erau din Rusia. Ne-am cunoscut pentru că fetița mea și fetița ei semănau mult fizic și erau fix ca șoarecele și pisica. Acum se jucau, acum se ciupeau, acum fugeau una de alta și apoi una după alta. :))) Ce am admirat la mămica respectivă este că a venit singură cu fetița ei în concediu și părea că se descurcă extraordinar. Asta mi-a dat putere și încredere că pot și eu. Și când citesc diferite povești ale mămicilor, capăt și eu încredere în mine, că se poate! Tu nu?
Mie îmi place foarte mult la mare și aș sta la plajă toată ziua. Dar dacă vreau să fac asta, trebuie să stau singură. Și cam asta am făcut tot concediul, din păcate.
Singura data la resort am fost cand era fiica mea de 1 an, dupa aia am inchiriat aprt. pe airbnb (sau booking, etc). Dar confirm ce spui, e comod pentru copii la varsta diversificarii (e de unde alege mancare la copil) si alergatului peste tot (locurile de joaca).
Si eu am mers in concedii doar cu copil, nu mi s-a parut dificil – m-am bucurat de vacanta si asa. E drept ca nu am mancat in restaurante sau am comandat, si nici mancat chestii sofisticate (gateam piure, ou, si salate sau luam ceva chinezesc si mai faceam acasa un piure/salata etc)
Singura data la resort am fost cand era fiica mea de 1 an, dupa aia am inchiriat aprt. pe airbnb (sau booking, etc). Dar confirm ce spui, e comod pentru copii la varsta diversificarii (e de unde alege mancare la copil) si alergatului peste tot (locurile de joaca).
Si eu am mers in concedii doar cu copil, nu mi s-a parut dificil – m-am bucurat de vacanta si asa. E drept ca nu am mancat in restaurante sau am comandat, si nici mancat chestii sofisticate (gateam piure, ou, si salate sau luam ceva chinezesc si mai faceam acasa un piure/salata etc)