Saptamana 23 de sarcina a început cu un weekend de odihnă în care am dormit incredibil de mult, ca după concediu. După 2 săptămâni de concediu plin de activități am avut nevoie de minim două zile de somn și stat în pat, să îmi revin :))
Am început să folosesc Elancyl. L-am folosit și în sarcina trecută alternativ cu alte creme și uleiuri și m-a ajutat. Nu am rămas cu vergeturi sau alte semne. Știu că depinde și de materialul genetic și de stilul de viață, dar dacă pot face ceva să împiedic apariția semnelor neplăcute, o voi face.
Burtica este în continuă creștere, dar eu mai forțez anumite haine. Am (aveam) o geacă de iarnă XS care îmi place mult. Dimineața intram ok în ea, dar până seara, burta mi-a crescut atât de mult încât fermoarul mi-a explodat. Sper să îl pot înlocui…. Cam aceeași soartă a avut-o și o rochie mărimea S. Mă voi orienta către haine mai lărguțe săptămânile viitoare.
In saptamana 23 de sarcina am început să am arsuri gastrice. Mănânc mai puțin, mai des și mai sănătos să le previn, dar tot îmi apar seara. În sarcina trecută am luat Rennie (la recomandarea medicului) și mi-a ameliorat simptomele, am început să iau și acum.
Ana și soțul au răcit FOARTE RĂU. A fost o fetiță răcită la revelion și Ana avea peste două zile aceeași tuse. După au apărut și mucozitățile. Soțul a stat mai mult cu ea și a luat și el imediat. Au rămas acasă în medical să își revină. După 4 zile de răceală a lor, am luat-o și eu. Dar pur și simplu mi-a cedat sistemul imunitar: am răcit, mi-a apărut un herpes care mi s-a întins și pe față, mi-a apărut o iritație pe piele… A trebuit să merg la serviciu, eu lucrez în domeniul financiar și acum este închiderea anuală. Iar mie abia acum îmi vin înlocuitorii…
Am patit-o si noi, acum un an de sarbatori. Au venit niste prieteni cu copilul foarte racit. In cateva zile, a inceput si fiica-mea sa tuseasca foarte rau. In trei saptamani am scapat. De Craciunul asta am ,,fugit” practic de-acasa (de frIca musafirilor). 🙂
Noi ne ocupam singuri de copil, nu avem ajutoare, ceea ce inseamna ca ne sperie atat boala, cat si stresul cu lipsitul de la serviciu.
Arati foarte bine! Esti o mamica frumoasa!
Mulțumesc pentru compliment, Zuzu. Nici noi nu avem ajutor, iar o boală de-a celei mici = concediu medical și pentru noi. Acum este destul de greu că sunt însărcinată și nu mă pot trata corespunzător pentru a-mi reveni în timp util să o pot îngriji și pe cea mică….