Mi se umflă burta, deja nu mai încap în mărimea S/36. În saptamana 13 de sarcina dimineața sunt ok, dar după prânz par deja însărcinată. :)) Mitul că la cea de-a doua sarcină ți se vede burta mai repede nu este un mit.
Încă am zile și zile. Sunt zile în care sunt bine și sunt zile în care vărs, abia mă pot ridica din pat și mă simt îngrozitor. Weekendul acesta sâmbătă am fost ok. In saptamana 13 de sarcina am petrecut o zi minunată cu Ana, iar duminică în prima jumătate de zi nu m-am putut ridica din pat de somn și de oboseală, iar în cea de-a doua jumătate am vărsat și mi-a fost rău. Este foarte frustrant pentru că nu știi niciodată care va fi ziua nefastă. Din păcate, în acestă săptămână au fost multe zile nefaste… Am ajuns la 3 kilograme pierdute în acest prim trimestru de sarcină.
Am avut dublu test în saptamana 13 de sarcina. Bebelușul este sănatos din punct de vedere ecografic. Are un spate foarte frumos cu care ne-a tratat toată ecografia. Adică timp de 30 – 45 de minute. Doar câteva fracțiuni de secundă s-a întors pe o parte. În funcție de cum se plimba ecograful, își acoperea fața sau altă parte a corpului cu mâna. Medicul era foarte mirat că nu a mai avut parte de un asemenea bebeluș de mult timp. I-am reamintit de Anastasia care făcea FIX la fel! Abia la triplu test pe la 22 de săptămani am aflat că este fetiță.
Știu că sună clișeic, dar pentru noi contează cel mai mult să fie copilul bine. Că este fetiță sau băiat este mai puțin important.
Statistic și analizele arată bine, așa că pot trece fericită în cel de-al doilea trimestru de sarcină. Sper că în acest trimestru următor să îmi revină energia și să îmi treacă stările de rău. Poate îmi trimiteți un gând bun în acest sens.
Din punct de vedere familial, la grădinița unde Ana merge de peste 2 ani, s-au petrecut multe schimbări care nu mai coincid cu ce ne dorim noi pentru educația copilului nostru. Am avut răbdare aproape jumătate de an ca lucrurile să revină la o stare normală, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Așa că finalul meu de trimestru 1 coincide cu finalul Anei la grădiniță. Am ales pentru ea o grădiniță mai aproape de casă unde sper că valorile promovate vor fi mai apropiate de ale noastre. Nu acesta este scopul articolului de astăzi, dar dacă tot țin un jurnal săptămânal, am zis să povestesc puțin ce ni se întâmplă și nouă. Când voi putea povesti obiectiv și detașat despre subiect, va veni și un articol pe această temă.
Sanatate multa! 🙂
Mulțumesc 🤗