Vaccinurile-un subiect tabu

Vaccinurile au ajuns un subiect mai tabu decat sexul.

Imi voi spune parerea asumata inca de la inceputul articolului. Sunt pro vaccinare si daca as putea, as vota ca vaccinarea sa fie obligatorie. Acum sa curga unlike-urile la pagina de Facebook.

In ziua de astazi daca iti exprimi parerile pro vaccinare mai ai putin si esti executat in piata publica, asa multi adepti ai curentului “noua nu ni se va intampla nimic” exista. Cand scriu acest articol este un proiect de lege prin care se propune introducerea vaccinarii obligatorii. Te poti informa aici despre ce este vorba.
Parintii nu inteleg ca daca nu isi vaccineaza copiii nu ii afecteaza doar pe ei ci si comunitatea din jur. Cum? Pai tu nu iti vaccinezi copilul, X nu, Y nu si uite asa ajung copilasii in comunitate. 25 nevaccinati si 5 vaccinati. Apare virusul pe care, din pacate, daca esti nevaccinat ai nesansa sa il iei. Si mai trist este ca daca il au mai multi sansele copiilor vaccinati sa ia virusul cresc simtitor. Au ei anticorpi dar nu stiu cat de mult fac fata. Si uite asa ma afecteaza si pe mine ca nu iti vaccinezi tu copilul.
Sa te fereasca Dumnezeu sa ia copilul tau boala pentru care puteai sa il vaccinezi si sa il scapi de un chin pe viata sau mai mult… Degeaba stai si iti faci “mia culpa” dupa. Daca doriti informatie de calitate si de la personal competent va recomand sa urmariti inregistrarea Dezbaterii despre vaccinare din data de 14 Decembrie 2015, dezbatere la care am putut lua parte in calitate de viitor parinte (eram insarcinata in 9 luni).

O sa va povestesc un caz concret. Povestea mea.

In copilarie si adolescenta nu am acordat o foarte mare atentie vaccinurilor care ni se faceau. In ziua de vaccin mai scapam de cate o ora la scoala, ma durea putin mana sau piciorul dupa, ieseam in fata blocului si le povesteam prietenilor prin ce am trecut si cate am patimit si evident mergeam la parinti si ma razgaiam si mai tare pe motiv ca sufar. Iar parintii faceau tot ce le statea in putinta sa ma faca sa ma simt mai bine. Intrebam pe moment asistenta scolii ce vaccin ne face si uitam in vreo doua saptamani.
In urma cu doi ani ma simteam incredibil de rau. Stari de voma, dureri de stomac, greata si multe altele. Dupa ce am eliminat ipoteza unei posibila sarcini, am mers la toti medicii recomandati de cunoscuti sa aflu ce am. Am primit si multe pareri contrarii dar doar asta e subiect de alt articol pe blog. Ideea este ca mi-am facut in repetate randuri TOATE analizele atat in sistemul de stat cat si in sistemul privat, inclusiv pentru virusurile hepatice si totul era ok. Pana la urma s-a aflat ce am si a trebuit sa trec printr-o interventie chirurgicala. Am ales un spital de stat pentru ca acolo era un medic “bun” recomandat de alte cunostinte. Inainte de operatie mi s-au facut, din nou, analize de sange in spital. Fix inainte sa intru in operatia respectiva, in momente in care oricum eram terifiata de anestezia generala, de recuperarea de dupa, de viata mea de dupa, pentru ca nimic nu mai putea fi la fel, genul ala de operatie a fost … Reiau.

Deci fix inainte sa intru in operatie imi vin rezultatele analizelor de sange. Hepatita B pozitiv. Am incremenit. Operatia prin care urma sa trec parea un nimic pe langa o boala incurabila pe care o credeam incurabila in panica de atunci. Anestezista, medicul si tot personalul din spital au inceput sa se comporte cu mine ca si cum as fi avut raie. Se citea scarba pe fata lor. Eu eram stupefiata. In cateva minute trebuia sa ma operez si nu puteam sa imi revin din soc. Le-am zis ca anterior imi facusem analizele in diferite locuri si eram ok. Trebuia sa fie o greseala! De ce mie? Singurul mod prin care puteam lua hepatita B era din spital. Nici nu vreau sa incep sa povestesc in ce conditii insalubre stateam si cum se lua sange pacientilor. Personalul medical avea o atitudine de genul: “Hai sa vedem cum treci de operatia asta si dupa aia vezi ce faci si cu hepatita.”

Evindent dupa ce m-am trezit din anestezie si operatie eram terminata total. Atat fizic cat si psihic. Am vrut sa repet analizele pentru ca nu credeam ce se intampla. Le-am repetat (contra cost!). Nu cred ca vrei sa stii cum am asteptat analizele respective. Cand au sosit erau ok. Am fost cu ele la medicul de familie si mi-a zis ca sunt ok, am fost cu ele si la alti medici si mi-au zis la fel, ca sunt ok, ba mai mult am foarte multi anticorpi ca am fost sigur vaccinata impotriva hepatitei B. Eu mergeam la medici sa imi interpreze analizele operata, nici nu mi se scosesera firele. Asa disperata eram. A sosit momentul sa imi scot si firele si am fost cu analizele la medicul care m-a operat. I-am aratat analizele. El: “Aaa Da. Esti ok.” I-am zis prin ce framantari am trecut, ce efect negativ asupra recuperarii mele au avut analizele iar raspunsul lui: “Probabil s-au incurcat analizele in spital. Se intampla des.” Poftim??? Nu am putut dormi noptile, am plans non-stop, m-am recuperat mult mai greu pentru ce? Dupa acest episod cred ca am lasat un litru de sange minim la analize sa ma linistesc ca nu am nimic. Si din fericire sunt ok. Mi-am revenit si din operatie si am ramas dupa 6 luni insarcinata si am nascut natural un bebe care este perfect sanatos (sa ma laud putin).

Din ce am trait eu, din sperietura, dezamagirea ca printr-un vaccin puteam sa scap de griji, eu m-am convins ca imi voi vaccina copilul. Pana acum i-am facut toate vaccinurile din schema nationala plus vaccinul anti-rotavirus si anti-pneumococic. Pana acum.

Bebelusa mea nu a avut nicio reactie adversa de la vaccinuri. A plans pe moment dar in cateva minute i-a trecut. Nu i s-a inrosit locul, nu i s-a umflat, nu a facut temperatura. Suntem un caz fericit, stiu. Sunt copii care au reactii adverse. Dar pentru o reactie adversa temporara copilul este privat pe viata de anticorpii pe care i-ar putea obtine de pe urma vaccinurilor.

Nu te pot convinge sa faci ceva ce nu vrei pentru tine, dar imagineaza-ti ca ar trece copilul tau prin ce am trecut eu. Iar tu ai sta langa el, neputincioasa, stiind ca nu l-ai vaccinat.