Nicoleta Turcitu

👩‍⚕️ Tratăm dinții de lapte sau așteptăm să apară alții noi?

👩‍⚕️ Să vă spun cum am descoperit prima carie a Anei. O prietenă de-a mea și-a deschis un cabinet stomatologic nou, modern într-un complex rezidențial nou. Am zis să merg și eu cu Ana să o vizităm. Ana este genul de copil curios așa că era imediat pe scaun și se juca cu prietena mea. Atunci i-a fost descoperită și prima carie la o măsea de lapte. Știam că are o mică “găurică” ce o deranja după masă, dar, sincer, mai frică îmi era mie decât ei de tratament.

Nicoleta Turcitu
Aici se jucau

👩‍⚕️ Aveam o mulțime de întrebări atunci pe care le-am adresat prietenei mele într-o discuție relaxată și am zis să vi le scriu și vouă. Titlurile sunt întrebările adresate de mine, iar răspunsurile sunt ale specialistului, Dr. Nicoleta Turcitu.

De ce trebuie să tratăm dinții de lapte?

Dinții de lapte trebuie tratați pentru că unii se schimbă foarte târziu, pe la 11-13 ani. Dacă ei se cariază pe la 3- 4 ani și ajung la 6 ani să fie extrași, până să apară pe arcadă dintele permanent, copilul nu mai are cu ce mânca. În plus se micsorează spațiul pentru succesorul lui. Dinții de lapte au rol de masticație plus menținător de spațiu.

Nicoleta Turcitu

Se folosesc materiale diferite pentru dinții de lapte?

Se folosesc două tipuri de materiale: primul este cimentul care se întărește în mediul umed și are rol provizoriu, de lungă durată. Acesta este recomandat copiilor care nu au răbdarea necesară să stea pe scaun. Al doilea material este un compozit ca la adulți, care se întărește cu lampa UV și rezultă o plombă definitivă. Plomba poate fi și cu pigmenți (roz sau bleu). Sunt 3 pași și copilul trebuie să stea cuminte pe scaun.

Nicoleta Turcitu

Când ar trebui să aducem copii la dentist?

Pe la 3 ani este bine să se obișnuiască cu dentistul. Pot merge la un control, la un periaj.

Care este diferența dintre medicul stomatolog și medicul pedodont?

Medicul pedodont tratează doar copiii, medicul stomatolog tratează și copiii și adulții.

Nicoleta Turcitu

Am zis să mergem la un detartraj + periaj inițial ca Ana să se obișnuiască cu o vizită la stomatolog. Ea s-a comportat exemplar. A fost incredibil de cuminte, a stat nemișcată, nu a zis nici “pâs”. Eu eram cea panicată. Doamna doctor Nicoleta Turcitu i-a explicat pas cu pas ce face și fiecare instrument medical a prins viață sub o denumire drăguță ( Setilă, Bâzăilă, Albinuța). De la prima vizită i-a tratat și măseluța. Nu vă spun că a primit o plombiță roz. A urmat o altă vizită la NicoDent pentru a trata alte două carii ale dinților din față.

Poate din cauza medicilor de pe “vremea noastră” unii dintre noi am prins frică de dentist. Dar acum medicii sunt empatici, amabili și copiilor se pare că le place la dentist. Când i-am spus Anei că merg și eu SINGURĂ la un detartraj insista să vină cu mine. Am fost când ea era la grădi. Am nevoie și eu de momentele mele singură. 🙂

21 thoughts on “👩‍⚕️ Tratăm dinții de lapte sau așteptăm să apară alții noi?”

  1. Sa stii ca noi am prins alte vremuri, gândește-te ca eu am facut abia in noiembrie primul detartraj din viata, la 30 de ani. Pentru că imi era foarte frica de stomatolog. Însă am gasit o tipa super faina si mi-am facut si eu toate cariile, ba chiar mi;am si imbracat o masea

  2. Asa este, inclusiv dinții de lapte trebuie tratați. În zona mea, nu erau medici dentiști buni. Nu știau să explice și ziceau că degeaba “aranjezi” dinții de lapte pentru că “oricum cad”.
    Contează mult să alegi un medic bun.

  3. Evident: da! Trebuie tratați dinții de lapte iar vizita la stomatolog a copilului trebuie să fie una cât de poate de .. relaxată. Se stabilește încă din primii ani o relație necesară, pe termen lung iar primii pași sunt întotdeauna importanți.

  4. Asa am facut si eu cu cea mica. La prima carie in dintii de lapte am mers la stomatolog sa fiu sigura ca actionam cum trebuie!

  5. Si eu mi-am dus fetita la dentist cand i-au iesit primii dintisori. Mai mult ca un control de rutina. Acum …. are si fetita mea o carie. Astept sa dea putin caldura si ma duc si eu cu ea la medic. Deocamdata nu o doare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.