☔ Când vine toamna, simt că îmi scade imunitatea. Poate este de la frig, poate de la oamenii care își suflă nasul și strănută în jur, poate de la ploia rece, poate de la hainele copiilor ude de la atâta sărit prin bălți (că le ajunge apa până la ochi). Habar n-am. Dacă vara petrec mult timp afară și simt că mă încarc de vitamina D de la razele soarelui (deși avem nevoie doar de câteva minute pentru necesarul zilnic), toamna se întâmplă să stau și o zi întreagă în casă. Rar. Dar se întâmplă. Reintrarea copiilor în colectivitate îmi produce o mică stare de anxietate la gândul că sunt copii noi care vin cu virușei noi. Chiar dacă sunt doar purtători.
☔ Dar nu pot lăsa aceste gânduri să îmi influențeze starea de spirit. Și mai ales pe cea a familiei. Toamna vine cu aerul revigorant și emoția începuturilor. Sunt vibrații care îmi hrănesc felul activ de a fi, dar care mă consumă totodată, dacă las garda jos. Trebuie să privesc realitatea înconjurătoare în mod constructiv, nu să mă las copleșită de ea. Însă acesta este un proces de dezvoltare personală care cere timp și, nu de puține ori, ajutor din exterior.
☔ Și cum nu am foarte mult ajutor din exterior cu copiii, trebuie să îmi ofer mie un ajutor. Să îmi iau timp pentru mine, să mă odihnesc când pot (că bebe tot nu doarme noaptea), să mănânc sănătos, să fac sport când am timp și să adaug la toate acestea suplimente naturale pentru mine și pentru familie.
☔ Eu am aproape o lună de când iau Imunovita Esential de la Biosunline. Sunt capsule 100% clean care oferă 100% din doza zilnică recomandată de vitamine și minerale esențiale pentru buna funcționare a sistemului de apărare a organismului, dar și ale celor nervos și osos. Mă simt bine, am reușit să trec peste bolile lui Bogdan fără să iau și eu (ceea ce e mare lucru) și un lucru important pentru mine: NU ÎMI FAC POFTĂ DE MÂNCARE. Știu că multe ne temem că dacă luăm vitamine, ne îngrășăm. Nu este cazul.
☔ Am două variante de vitamine cu ursuleți simpatici și colorați pentru Ana. Anei ÎI PLACE SĂ IA VITAMINE. Mereu când intrăm într-o farmacie mă roagă să îi iau vitamine, în special vitamina C. Așa că nu este de mirare că atunci când am rugat-o să își aleagă vitaminele pentru toamna aceasta și-a ales:
☔ Mini Vitamina C 100 mg pentru copii care crește rezistența organismului celor mici, cu mare utilitate pentru perioadele de stres, astenie, efort fizic și intelectual exagerat. Adică, pentru momentul intens al reîntoarcerii la grădiniță/școală. Ursuleții au diferite culori, gust bun(așa zice Ana) și sunt îndrăgiți de ea
☔ Alți ursuleți simpatici sunt Mini Multivitamine + Biominerale pentru copii care întăresc imunitatea și sprijină procesul de creștere al celui mic grație vitaminelor, mineralelor și oligoelementelor indispensabile pentru dezvoltarea lui armonioasă.
☔ Bebe și-a făcut toate analizele lunile trecute și a urmat o cură de fier și vitamina C, la recomandarea medicului. Acum sper să intre în forță în toamnă și să lupte cu toți virușii aduși acasă de sora lui.
☔ Când am început eu cura cu multivitamine, în urmă cu aproximativ o lună, soțul a început să ia Neurergin®, care este recomandat pentru susținerea energiei mentale și generale a organismului, în perioade de activitate intensă. Neurergin are capacitatea de a îmbunătăți procesul de producere a energiei la nivelul celulei și de a mări eficiența activității intelectuale și fizice.
☔ Am primit în vară un pachet generos de suplimente alimentare de la Biosunline, o companie farmaceutică din Baia Mare. Suplimentele alimentare Biosunline sunt rezultatul muncii de peste 15 ani a unei echipe de cercetători farmaciști, medici și biologi cu experiență în domeniul plantelor, nutriție, terapii convenționale și complementare. Cum vă spuneam mai sus, le folosim și sunt eficiente.
☔ Toamna aceasta am mai primit un pachet pentru reîntoarcerea la școală. Pachetul a venit într-un superb rucsac Transylmagica. La fiecare produs achizitionat se va planta un arbore pentru tine. Ce am mai primit:
☔ Focus Kids BSL® susține atenția, înțelegerea și memorarea cu o formulă concepută special pentru copiii cu vârste peste 5 ani. Pentru un „Back to school not difficult, but cool!”. Încă nu a luat Ana, revin cu păreri.
☔ ProbiotiX Forte Kids – destinat copiilor mai mari de 6 ani – este o asociere de probiotice cu rol în echilibrarea florei intestinale, complex de vitamine B și zinc, foarte important în acțiunea sistemului de apărare al organismului. Pe acesta îl vom putea utiliza după ce va împlini Ana 6 ani. Acum are 5 ani și 8 luni.
☔ Nici Bogdan nu a fost neglijat. Pentru el am primit ProbiotiX Forte Baby, un produs pentru copii cu vârste de la un an. Conține cel puțin 10 miliarde de bacterii benefice ce susțin repopularea florei intestinale afectate de tratamentele cu antibiotice sau de perioadele cu alimentație necorespunzătoare. Este un produs pe care îl avem mereu la noi, mai ales în concedii.
☔ Suplimentele BioSunLine® sunt remedii naturale, realizate cu tehnologii moderne la standarde farmaceutice, ce conțin ingrediente din surse naturale: extracte standardizate, îndulcitori naturali, arome și coloranți din plante. Pachetul primit de la ei mi-a făcut venirea toamnei mai frumoasă pentru că m-a făcut pe mine mai încrezătoare. Sper să avem o imunitate puternică și toamna aceasta!
Din ursuleții cu multiminerale ai Loliteu am luat si eu pe furis, sa le fac “proba”. Si noi folosim BioSunLine, chiar ne plac produsele lor.
Si eu mai folosesc suplimente cu vitamine pentru imunitate, desi, la cat de sensibila sunt, nu mi se pare ca au vreun efect, dar totusi altfel reactionez la raceala cand iau suplimente decat cand nu iau.
Am luat si eu cateva suplimente de la Biosunline si trebuie sa ne apucam de ele.