ProfiArt

🎨Se deschide ProfiArt Cotroceni și Ana a testat o nouă tehnică de pictură cu produse din magazin

🎨 Ana își mută “atelierul de pictură” în balcon imediat ce vine căldura. Are destul de mult spațiu, o priveliște a mașinilor și a oamenilor ce trec pe bulevard și se simte inspirată acolo. Zilele trecute a testat produse din magazinul ProfiArt și a testat și o nouă tehnică de pictură foarte distractivă – pouring art. Am zis să vă arăt astăzi creația ei pentru că astăzi, 28 mai 2021 se deschide un nou magazin ProfiArt în Afi Cotroceni.

🎨 Pouring art este o formă de pictură în care practic picuri produsul pe pânză sau pe alte suprafețe. Este foarte relaxant procesul, iar tablourile sunt inedite. Am făcut și eu un tablou alături de Ana și ne-am distrat maxim. Noi am folosit medium-ul Ultimate Pouring de la Pebeo pe care l-am combinat cu culori acrilice Pebeo.

ProfiArt

🎨 Cum se folosește medium-ul Ultimate Pouring de la Pebeo?

🎨 În cutie sunt două recipiente, care se folosesc diferit de alte medium-uri existente pe piată, cu obiectivul unui control sporit asupra lucrării. Tot în interiorul cutiei există și un cod de acces pentru un video master class care explică toți pașii de utilizare. Înainte de a ne apuca de treabă, am urmărit această tehnică cu Ana în mici videoclipuri. Ei îi place să se uite pe youtube la clipuri diy, la clipuri de pictură, la clipuri despre cum să coloreze.

🎨 Ne-am pus mănuși și… În pahare de plastic, am amestecat cu bețișoare de lemn următoarele:

ProfiArt
  1. Produsul A (medium-ul primul din imagine) + fiecare culoare acrilică în parte. Medium-ul subțiază culoarea acrilică și îi oferă un aspect satinat. Se obține un amestec perfect pentru turnare. Acest amestec va reprezenta baza tabloului.

Se amestecă fiecare culoare într-un pahar separat, cu un pic de medium (de obicei e recomandat 50% culoare și 50% medium în amestec, dar în cazul acrilicelor mai groase, unii artiști preferă să adauge și apă, pentru ca acestea să fie cât mai fluide). Recomandarea e să ai la dispoziție un pic mai mult alb, pentru că acest amestec să fie baza tabloului – astfel vei obține contraste mai bune, la final.

2. Produsul B (catalyst mixture) cu fiecare culoare care va intra ca și accent în tablou. Catalistul va reacționa la contactul cu medium-ul (se aplică pe rând cele 2 amestecuri) și va crea efectul acela de celulă și franjuri. Proprietățile acestuia mai ajută și la sigilarea efectelor, în timpul fazei de uscare. Acest amestec va fi aplicat după primul și va fi cel care activează celulele și franjurii doriți.

Aplicarea propriu zisă:

ProfiArt
  1. Culorile amestecate cu medium se toarnă primele, pe cartonul pânzat (sau orice altă suprafață dură-pot fi și alte obiecte decorative). Noi am folosit carton pânzat.
  2. Se adaugă, cu ajutorul cuțitului pentru pictură, amestecul de la pasul 2 (catalistul cu acrilice), deasupra culorilor amestecate cu medium. Se direcționează aceste accente cu efectele lor cu ajutorul cuțitului-această modalitate ajută la a păstra controlul asupra regiunilor pe care vrei să le evidențiezi.
  3. Se repetă procesul până când obții efectele dorite.

🎨 Pentru primele tablouri, consider că am făcut o treabă bună. Dacă vă uitați la pouring art pe internet, veți vedea că rezultatele sunt spectaculoase. Anei nu prea i-a ieșit efectul de celulă, dar va mai lucra la asta. Sunt convinsă, că în timp și ale Anei vor fi la fel. Am pus cam mult produs pe pânză. Data viitoare, ori amestecăm mai puțin produs, ori luăm o pânză mai mare. Dar când îi spui unui copil de 5 ani, “gata, ai pus destul” parcă aude “mai toarnă, mai toarnă!”.

🎨 Ana este foarte mândră de tablourile ei (spune că ambele sunt ale ei că m-a ajutat și la al meu). Stau la loc de cinste la ea la geam. Tot procesul în sine a fost foarte distractiv, vă recomand să încercați alături de copii această tehnică. Sub pânze am pus coli albe și ce s-a mai murdărit pe faianță și pe geamul din balcon am șters cu un șervețel umed și s-a luat imediat. Nu vă fie frică de “deranj” distracția contează!

ProfiArt

🎨 Magazinul ProfiArt Afi Cotroceni este cel de-al șaselea magazin ProfiArt din București, în care găsești tot ce ai nevoie pentru a-ți pune în practică proiectele creative: produse pentru caligrafie, desen, pictură în acuarelă, acrilic sau ulei, obiecte de mdf ce pot fi decorate într-o multitudine de tehnici, picturi pe numere, produse pentru pouring art, culori pentru textile, sticlă și culori multisuprafețe pentru decorațiuni de interior, culori pentru copii dar și produse pentru hobby-uri creative.

ProfiArt este o companie românească, cu un istoric de 21 de ani pe piață și odată cu deschiderea celui de-al șaselea magazin în București devine cel mai mare lanț de magazine de artă și hobby din Capitală.

18 thoughts on “🎨Se deschide ProfiArt Cotroceni și Ana a testat o nouă tehnică de pictură cu produse din magazin”

  1. Ce fain ca ai lasat-o pe ea sa încerce! Nici mie nu mi-a ieșit din prima, ca pont, recomand sa folosesti culoarea neagră pentru a obține un efect de celulă mai vizibil si sa nu pui deloc apă. Si proporții aproximativ egale de catalizator si vopsea.

  2. Doamne, m-ați cucerit definitiv! Mi-ați dat de lucru să caut și eu un așa kit. Este aaaabsolut minunat! Relaxant, deopotrivă pentru copii și adulți. Eu aveam în plan să vopsesc ghivecele de flori în acest weekend. Daaaaar, nu ar strica nici puțin pouring art. Puțin mai mult 😉

  3. Minunat! Felicitări pentru încurajare și susținere!
    Nu mă pricep la culorile care trebuie folosite, dar îmi place să admir.
    Mulțumesc pentru informații!

  4. Imi place mult rezultatul. Si fetita mea face pictura de aproape un an doar ca nu a incercat tehnica asta pana acum

  5. Tehnica pouring este tare frumoasa, dar trebuie si rabdare. Felicitari pentru rezultat! 🙂
    Materialele sunt bune, de la profi art am si eu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.