Bran

Revelion în trei, la munte

Anul acesta de revelion, planurile noastre nu s-au suprapus cu ale nimănui. Dacă în vară ne gândeam că vom face revelionul mai multe familii într-o cabană la munte, am ajuns să ne achiziționăm pe ultima sută de metri un pachet la un hotel.

Concediul de iarnă și vacanța copilului nu au debutat foarte bine. Ea a făcut o viroză foarte urâtă pe care apoi am luat-o și eu, iar în zilele de 25 -29 decembrie am stat în casă și am zăcut la pat. Iar noi aveam foarte multe planuri în perioada respectivă. A fost o lecție de viață că îți poți face unghiile, te poți tunde, poți serba ziua copilului și multe altele în luna ianuarie și nu se întâmplă nicio tragedie.

Dacă acasă aveam o stare de letargie, cum am ajuns la munte ni s-a schimbat total “vibe-ul”. Cum am schimbat aerul, ne-am revenit. Nu am plecat de acasă cu temperatură sau în stare gravă de boală. Doar că eram slăbite, nu mai mâncasem cum trebuie de o săptămână și tușeam amândouă. Soțul are imunitatea mai puternică și a scăpat de viroza asta.

Am mers la Bran și ne-am cazat la Dolce Vita. A fost pentru prima dată când am achiziționat un pachet de revelion. Pachetul nostru a conținut, pe lângă trei nopți de cazare: tăierea porcului și masă tradițională pe 30 decembrie, cină festivă de revelion, în ambele seri multe momente artistice, pe data de 1 ianuarie au organizat un brunch și în fiecare zi am avut micul dejun inclus.

Bran
Camerele din hotel sunt mari, încăpătoare și curate. Am cerut pat dublu matrimonial pentru că Ana doarme între noi, dar am primit două paturi single, unite. Nu se simțea foarte tare că sunt unite inițial și nu am cerut să ne schimbe camera, dar am ajuns să dormim eu și Ana într-un pat single timp de trei nopți. Eu, gata să cad de pe marginea patului, iar ea pe diagonală (ca de obicei).

Bran

Am ales hotelul și pentru locul de joacă și am petrecut mult timp acolo. Mâncarea a fost bună și peisajul din cameră de vis. Au venit colindători și capra a speriat-o pe Ana destul de mult. :))

Bran

Bran

Nu era prea incantata de costumatiile colindatorilor.

Am fost în vizită la castelul Bran. Eu și soțul mai mersesem de nenumărate ori, dar am fost pentru Ana. I-a plăcut foarte mult. Tot spera să găsească și o prințesă în castel, care probabil plecase de la multitudinea de turiști care îi invadaseră teritortiul. :p Eram puțin îngrijorați de parcare, dar am fost plăcut surprinși să vedem că erau foarte multe locuri libere în cea de la lângă castel. Multe mașini erau parcate pe marginea carosabilului deși parcarea avea un preț foarte mic comparativ cu biletele pentru castel.

Mi-a plăcut mult pârtia și zona de săniuș de la Bran. Este mult mai potrivită pentru copii față de cea de la Bușteni (unde am mai fost anul acesta). Am fost într-o seară la Brașov și am văzut târgul de Crăciun de acolo și am mâncat la Taverna Sârbului mâncare ok, care a fost servită repede dar pentru care am plătit prețul unui restaurant de lux.

Bran
Ana adoarme pe la 9 seara, maxim 9 30. În noaptea de revelion a stat cu noi la petrecere până la 12:30. A fost pentru prima dată când a stat atât de mult trează, dar a trecut timpul foarte repede și ne-am simțit bine toți trei.

Bran

 

Lecția pe care am învățat-o eu după vacanța de Revelion este că dacă nu ești în cea mai bună stare, o schimbare de peisaj îți face foarte bine. Și un concediu este mereu binevenit. 🙂

Bran

2 thoughts on “Revelion în trei, la munte”

  1. Concediu e intotdeauna binevenit – zic eu, care sper si anul asta sa servesc 6 sapt. de vacantza 😀 – medicul meu de familie considera ca odihna trateaza mai bine decat farmacia!

    Altfel, minunate poze, ce dragalashe sunteti asa imbracate asortat! frumusetea aia mica se face tot mai cuceritoare!

    P.S. noi dormeam in front la 23:00, de revelion, hahaha, sper ca si la anul si la multi ani sa facem la fel: plaja toata ziua, si dormit pe ruptelea dupa :))))))))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.