🛀 În luna septembrie am fost o săptămână în Grecia unde am consumat cam toate produsele de protecție solară și apoi am revenit în București unde am participat la o mulțime de evenimente și ne-am adaptat la toamnă și la multe schimbări care au apărut în viața noastră neprevăzute. Schimbări pe care încă le procesez și la care încerc să mă adaptez.
🛀 Produse consumate de bebe ( 1 an și 5 luni) în luna septembrie
- 1 pachet scutece Pampers premium care nr. 4 56 bucăți/pachetul. Apreciez la aceste scutece că au dunga galbenă care se face albastră de la pipi.
- Un pachet scutece Pampers pants nr. 4 30 bucăți/pachetul. Pe acestea le-am luat din Creta. Mai aveam nevoie de vreo 5 scutece pentru el înainte să plecăm și acesta a fost cel mai mic pachet găsit numărul lui. Nu mi se par diferite față de cele din România, doar mai scumpe. Preț de stațiune. :))
- 2 pachete scutece Pampers active baby nr. 4 58 bucăți/pachetul.
- Un pachet scutece dm baby love nr. 4+ 38 bucăți/pachetul. Pe acestea le-am primit la un eveniment pentru Ana când bebe era în burtă. Dar Ana a renunțat la scutece fix atunci așa că i-au rămas bebelușului scutecele simpatice cu animăluțe care absorb bine și nu au un miros specific de chimicale.
- Un pachet scutece Pampers splashers nr. 4-5 11 bucăți/pachetul. Am rămas fără scutece în vacanță, cum scriam mai sus, dar aveam multe scutece de apă. Așa că am zis să îi punem scutec de apă. A fost eșec total. La primul pipi s-a întins tot pe el, i-a ieșit prin scutec și a trebuit spălat și schimbat instant. Bine că nu a fost caca. Mi se pare că aceste scutece de apă distribuie lichidul în loc să îl absoarbă. Bebe a consumat cam 8 scutece pe zi.
- 1 pachet șervețele umede Pampers sensitive 52 bucăți/pachetul. Șervețelele umede sunt consumate de ambii copii.
- 8 pachete șervețele umede Pampers sensitive 52 bucăți/pachetul
- 1 pachet șervețele umede Belux 80 bucăți/pachetul. Pe acesta l-am luat din Grecia. După cum se vede, consumăm sute de șervețele umede așa că nu ne-a ajuns ce am avut la noi. Au fost ok.
- 1 pachet șervețele umede antibacteriene pentru copii în deplasare Septona 15 bucăți/pachetul.
- 1 pachet șervețele umede calm n care aloe vera Septona 20 bucăți/pachetul. Nici nu mă mai agit cu numărul de șervețele umede consumate. Comandăm deja cu baxul…
- Un pachet saci menajeri Winny 35 l 20 bucăți/pachetul – nu au fost cea mai bună alegere, dar era singura din magazin.
- Un pachet saci de gunoi Folistar 15 l 30 bucăți/pachetul. Aceștia sunt ok.
- 2 cutii Camilia Boiron 10 unidoze – luna aceasta i-au ieșit primele 3 măsele. Toate 3 în același timp. Și cea de-a patra stă să erupă. El tot nu doarme noaptea. Se tot trezește să sugă, să fie schimbat, să fie legănat, să plângă… iar măselele au adăugat un motiv în plus.
- Un gel Dentinox 10 g – mi se pare cel mai bun pentru el. Pare că îl mai calmează.
- O mostră Cicaplast La Roche Posay 3 ml – am folosit-o pe post de cremă de scutec în concediu. Mi-a plăcut.
- O cremă de protecție solară față și corp FPS 50 Elmiplant Sun 75 ml – se absoarbe bine și i-a protejat pe cei mici.
- Un lapte colorat Photoderm kids spf 50+ 100 ml – și aceasta se absoarbe bine și protejează. Toate cremele erau începute de la debutul verii. Îi dau pe copii cu cremă și când ieșim în parc. Acum a fost un prilej bun să le consumăm, fiind ultima vacanță la mare din an.
- Un stick protecție solară dm baby love spf 50 + 20 gr – am luat stickul acesta în ideea că nu mă mai umplu de cremă pe mâini. E practic, compact și îi dau repede pe copii. Dar Anei nu îi plăcea cum miroasea și când o dădeam cu el comenta. Așa că am renunțat. Iar crema de pe stick nu se întindea așa bine singură, așa că tot îmi foloseam mâinile pentru a o masa. Data viitoare, cremă clasică să fie.
- O loțiune de corp Dr C Tuna Farmasi 200 ml – am folosit-o pentru masajul copiilor după plajă. Miroase bine, se absoarbe repede, este puțin grasă, calmează pielea și a fost perfectă după expunerea la soare.
- Un spumant de baie și șampon pentru copii Sanosan 100 ml – a fost mic și perfect pentru călătorie. A curățat foarte bine nisipul și cremele de plajă și a hidratat pielea copiilor în același timp. Mi-a plăcut.
🛀 Produse consumate de Ana (5 ani și 9 luni) în luna septembrie
Pe lângă cremele de protecție solară, crema pe care au folosit-o după plajă și muuulte șervețele umede consumate la comun, Ana a mai consumat luna aceasta:
- O periuță de dinți Naturaverde LOL – are capac, perii moi și e cu LOL. Noi suntem clar publicul țintă LOL. Ana este mare fan. Dacă vede o hârtie cu LOL la 30 lei mă bâzâie să i-o cumpăr. Uneori cedez, alteori mă mențin pe poziții. Depinde și de ziua mea. Dar de multe ori cedez. Sunt și eu om. Pe lângă ce pun aici ca și pastă și periuță de dinți consumate de ea, îi mai duc și la grădiniță lunar câte un set. Doar că uit mereu să le fotografiez. Lăsând gluma la o parte, periuța aceasta de dinți chiar este bună.
- Un gel de duș care colorează roșu Crayola 400 ml – ca și gel de duș nu face mare lucru. Adică nu curăță. Din contră, trebuie curățat. Dar colorează pielea copilului în roșu și este amuzant de folosit. Ne-am jucat cu el la baie și cam atât. Nu aș mai cumpăra.
🛀 S-au consumat foarte multe produse luna aceasta. Mă bucur că am reușit să terminăm cam tot ce ține de vară/plajă. Mai avem niște scutece de apă, dar poate mai ajungem pe la piscină să le consumăm. Mie îmi face plăcere să țin acest jurnal lunar deși este o muncă minuțioasă și care îmi consumă ceva timp. Dar cât voi putea, voi scrie. Despre produsele consumate de bebe în luna august puteți citi aici.
Ce băiat harnic! Sa-i fie de bine. Multumim de inspiratie!😊