Cartea “Prietena mea, Albina” de Alison Jay prezintă prietenia dintre o fetiță și o albină. Suflată de vânt, Albina a ajuns din întâmplare în camera lui Daisy. Inițial, fetița s-a speriat de albină. Dar încet, încet s-a înfiripat o frumoasă prietenie între ele.
Cartea nu are mult text, este ușor de parcurs alături de un toddler energic și ușor de înțeles. În ziua în care am primit-o de la Laura Frunză (căreia îi mulțumesc pe această cale) am și citit-o cu cea mică. Adica eu am citit și ea m-a întrebat din pagină în pagină câte ceva.
Cartea “Prietena mea, Albina” are multe ilustrații, care sunt ușor de înțeles de către cei mici. Fiecare pagină conține minim un obiect care este recunoscut de Ana și îmi tot arăta:
“Uite mami, vuu!“(în traducere avionul).
“Uite mami, plouă.”
“Uite mami, vara”
“Abina papă”
“Abina e bebe”
“Asta ce e?”
Ne-am petrecut seara frumos alături de carte, iar a doua zi dimineață a luat singură cartea și a răsfoit-o minute bune cât timp eu am putut să mă machiez liniștită pentru că urma să mergem împreună la un eveniment. Anei îi plac cărțile și are momente în care își ia câte o carte și vorbește despre ea. Într-o zi voiam să îi citesc o poveste și a zis că nu, Ana poate. Evident că nu poate citi la doi ani și 8 luni, dar a început să îmi vorbească pe marginea imaginilor. Pentru mine a fost un moment wow.
Recomand cartea copiilor de 2 ani + pentru că este ușor de parcurs alături de ei, are 32 de pagini, iar pornind de la ilustrațiile din carte vă puteți crea propriile povești. Cartea ne ajută să înțelegem albinele mai bine, ne face conștienți de importanța lor și ne oferă sfaturi despre ce am putea face pentru ele.
Ana are o mică fobie pentru albine, nici eu nu i-am povestit foarte multe despre ele, dar sper să reușim să depășim fobia cu ajutorul cărții. Data viitoare când se va mai speria de o albină, îi voi spune că este prietenă cu Albina din cartea “Prietena mea, Albina”. 🙂
Multumim pentru recomandare! Va doresc sanatate si un an scolar frumos!
Mulțumim la fel 🙂