Din momentul în care am născut, principala mea grijă legată de nevoile bebeluşului a fost să îi dau să mănânce. Nu îmi explic de ce. Dar şi acum, înainte să plec de acasă sau să o las în grija cuiva, trebuie să îi pregătesc mesele. 🙂 Când alăptezi bebeluşul doreşti să pleci (oarecum) liniştită de acasă când îl laşi cu cineva. Să ştii că măcar are ce mânca. Oarecum liniştită pentru că mereu te gândeşti la bebe. Cel puțin la mine aşa e. Oare plânge? Dacă se întâmplă ceva şi nu mă întorc acasă în timp util? Şi alte gânduri care cred că îi trec prin minte oricărei mame.
Am citit diverse studii şi am aflat că alăptarea merge pe sistemul cerere-ofertă. Eu mi-am alăptat bebeluşa la cerere. Dar au fost momente când am simțit că parcă îmi trebuie mai mult lapte decât am. De exemplu, în puseurile de creştere. Sau când trebuia să las o cantitate rezonabilă de lapte când plecam de acasă. Îi lăsam lapte să îi ajungă pentru trei mese deşi eu plecam pentru două ore. Dar să fiu eu sigură.
De ce am ținut cont când ştiam că îmi trebuie mai mult lapte decât de obicei?
1. Alimentația
M-am documentat şi am aflat că sunt anumite alimente care cresc lactația. Cum ar fi: somonul, sparanghelul, caisele, orezul brun, năutul, ovăzul, morcovii şi altele. Am avut grijă să le consum în perioadele în care simțeam că am cea mai mare nevoie. Pe perioada alăptării nu am ținut nicio cură de slăbire şi am încercat să mănânc cât mai sănătos posibil.
2. Apa
În sarcină beam cam 2 litri de apă pe zi. De când alăptez, cred că mă îndrept către 3 litri pe zi. O sesiune de alăptat mă dezhidratează destul de mult iar uneori beam apă chiar şi în timp ce alăptam.
2. Ceaiul de lactație
Dimineața nu mi-a lipsit ceaiul de lactație. Când şimțeam că este nevoie, beam cam 2-3 pe zi. Am băut ceai de la Hipp şi de la Fares.
3. “Înainte de a te mulge, mănâncă ceva dulce.”
Este un sfat primit de la o mamică pe un grup şi la mine chiar a fucționat.
4. Am încercat să dorm mai mult
După ce mă odihnesc, îmi creşte şi lactația.
5. M-am relaxat
Pe mine m-a ajutat. Îmi puneam muzică, mă aşezam undeva confortabil, stăteam pe telefon când era bebe mic. Că după ce s-a ridicat în fund, adio stat pe telefon.
Pe lângă sfaturile de mai sus, pe care le-am aplicat cu succes, am mai primit şi altele de la mămici. Eu, din diverse motive, nu le-am încercat. Deci nu pot garanta pentru ele. Alte metode de stimulare a lactației: suplimente pentru stimularea lactației (pastile), faimoasa bere, consultarea unui specialist în alăptare.
Sursa foto: pixabay.com
Eu le-am incercat pe toate si degeaba! Tot am avut nevoie de completare. Singurul lucru pe care il regret e ca m-am incapatanat sa alaptez exclusiv in prima luna, timp in care bebelusa a scazut in greutate, urla ingrozitor, nu dormea. Ne prindea 5 dimineata plimband-o prin camera. Nu mai vreau sa imi amintesc vinovatia, crica, frustrarea, oboseala si anchilozarea pt ca o tineam non-stop la san.
Acum e la moda sa se arate cu degetul spre femeile care nu alapteaza exclusiv. Nu o sa uit criticile persoanelor care ar fi trebuit sa ma sprijine.
Eu i-am dat lapte praf fetiței mele în prima săptămână pentru că mi s-a instalat lactația mai târziu. Eu am primit “sugestii” să îi dau doar lapte praf. Sunt persoane care vor comenta orice ai face. 🙁