Anei îi place foarte mult să facă felicitări. Așa că în acest articol vă voi prezenta un model de felicitări simpatice pe care le poate face și un copil de 5 ani. Sunt perfecte pentru a fi oferite de Crăciun. La realizarea felicitării a participat și bebelușul de 7 luni. Vedeți în articol ce felicitare de Craciun handmade am realizat 🙂
Aveți nevoie de:
- Hârtie cartonată colorată
- Folie transparentă
- Fotografii
- Diverse stickere și confeti decorative cu motive de Crăciun
- Opțional: vopsea/tempera
Cum am făcut felicitările de Crăciun?
Am printat fotografii la imprimantă (pe jumătate de pagină A4). Pot fi folosite și fotografii pe hârtie foto.
Am folosit o hârtie cartonată colorată A4 pe care am îndoit-o în două pentru a face felicitarea.
Am decupat fotografia pentru a se încadra în tiparul felicitării. Puteți decupa în orice formă doriți.
Am introdus fotografia în folia transparentă și am decupat și folia transparentă. Am lăsat aproximativ 1 centimetru.
Am introdus în buzunărelul creat de folia transparentă confeti cu motive de Crăciun.
Am lipit cu scotch folia transparentă de hârtia cartonată.
Am scris o urare de sărbători și am decorat cu stickere de Crăciun felicitarea.
Opțional, în interiorul felicitării am pus și urmele tălpițelor copiilor. Aici a intervenit și bebe. 🙂
Pot fi puse direct pe hârtia cartonată, dar eu am preferat să folosesc o coală albă pe care apoi am decupat-o și am lipit-o în interiorul felicitării. Am pus vopsea specială pe tălpițe, au râs amândoi, au pus piciorul pe coala albă și gata felicitarea.
Felicitare de Craciun handmade
Toți pașii de mai sus au fost realizați de fiica mea de 5 ani, sub îndrumarea mea. Adică eu am venit cu ideea și ea a executat. Inclusiv a scris mesajul. Sper să vă inspire acest articol să faceți și voi felicitări personalizate. Pentru mine o felicitare de Craciun handmade este cadoul ideal. Dacă vă place ideea puteți încerca în martie și mărtișoare handmane împreună cu copiii.
Ce idei bune! Facem şi noi😍 Multumim!