Egipt Hurghada

𓀅 Egipt – impresii despre Hurghada (II)

În prima zi petrecută în Hurghada, Egipt, primul contact cu stațiunea a fost dezolant. Clădiri părăsite, case neterminate, mașini în care erau înghesuite familii întregi, mizerie, sărăcie. Nu știu dacă ai văzut ultimul sezon din Prison Break. Cel cu evadarea dintr-o țară arabă. Dar fix ca acolo mă simțeam. Ca și cum aș fi fost într-o zonă de război. Oamenii înarmați sunt ceva la ordinea zilei, 0 persoane albe pe străzi… Nu mă temeam pentru siguranța mea, dar nici confortabil nu mă simțeam.

În schimb apa mării a compensat oarecum. Marea Roșie este superbă. Apa este caldă și plăcută. Sunt peștișori prin apă, corali, stele de mare, scoici, meduze. Este minunat și relaxant să stai la plajă. 1 minut. Până vine primul vânzător de excursii(sau de orice alt serviciu) la tine. Și încep să vină și să insiste tot mai mulți. Vor să îți vândă orice. Te strigă din apă, stau pe capul tău, doar să cumperi… în Egipt nu este genul de țară unde să ai bun simț. Nu am cumpărat nimic de la vânzătorii de pe plajă pentru că nu îmi inspirau încredere și oricum decisesem să merg de la agenție în suficiente excursii pentru o săptămână. Doream să mă bucur și de plajă. În prima zi au fost foarte insistenți. După aceea, s-au mai potolit. Vindeau excursii la prețuri mai ok față de prețurile de la agenție, dar nici nu primeai așa multe experiențe ca la agenție.

Este o regulă să pui un steguleț roșu și vei fi lăsat în pace. Dar nu ține nimeni cont de ea.

Ne-am luat de pe plajă un masaj la picioare și 20 de minute de stat cu picioarele într-un acvariu cu peștișori care îți mănâncă pielea moartă. Mai mult pentru soț. Eu mai avusesem această experiență la noi, în Mamaia și nu ma încântase prea tare nici atunci. Nu a fost ceva wow, dar a fost plăcut.

Am mai luat de la hotel masaj de cuplu. Ceea ce înseamnă masaj în 2 camere diferite, dar executat în același timp. Acela chiar a fost ceva deosebit și frumos. Adică doamna care m-a masat a folosit alte tehnici față de tot ceea ce am experimentat până acum (eu sunt fan masaj), am mers de două ori și sinceră să fiu m-aș fi mutat acolo.

Egipt Hurghada

La masaj ne-au servit cu ceai și aveau șervetele cu numele meu. 😉

În total am avut 4 zile de plajă și 3 zile de excursii.

La noi la hotel nu era niciun program artistic seara. Alte hoteluri aveau și diferite programe cu muzică, dansuri. Soarele apune la 6:45 și după se lasă întunericul și tot ce poți face este să stai la hotel să bei ceva sau să te plimbi prin stațiune.

Impresii Hurghada

Imediat ce ieși din hotel ești abordat de diferite persoane care vor să îți vândă ceva. Sau care îți pun 100 de întrebări: De unde ești? Cât stai? Cum te cheamă? Am fost acolo ? Persoane care pur și simplu te agasează dacă îți dorești intimitate. Chiar dacă nu le răspunzi, se plimbă pe lângă tine și vorbesc. În magazine este la fel. Vânzătorii sunt foarte insistenți și vor să îți vândă cât mai multe lucruri la prețuri enorme. Nouă ne place să negociem și asta am făcut. Dar, la un moment dat, te plictisești să negociezi. O negociere poate dura și o jumătate de oră. Sau mai mult. Și chiar ți se ia….

Egipt Hurghada

Va urma…

Poți citi despre zbor și hotel, daca ai ratat primul articol, in vacanta all inclusive egipt.

Summary
Review Date
Reviewed Item
Vacanta de 7 zile in Egipt, Hurghada
Author Rating
21star1stargraygraygray
Event
Pachet turistic 7 zile in Egipt Hurghada
Location
Hurghada, Egipt,

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.