De când s-a deschis un magazin Dm fix peste stradă de noi, intrăm des, foarte des în el. Înainte aveam unul cam la 10 minute de mers de jos, dar acum când vedem magazinul zilnic, normal că intrăm și ne cumpărăm tot ce avem nevoie de acolo. Așa că atunci când am fost invitată alături de Ana să explorăm o parte din universul Dm dedicat familiei și vieții sănătoase la Bio & Family event by Dm am țopăit de fericire. Am testat alături de ea o mulțime de produse destinate îngrijirii, curățeniei și gătitului. Iar ea este testerul numărul 1! Spune sincer ce îi place, ce nu îi place și de ce.
Ne-am simțit minuntat și am aflat detalii despre multe produse bio. Mă așteptam să fie un eveniment frumos, dar evenimentul a fost extraordinar. Adică pe sufletul meu: cu produse bio.
Multe branduri susțin că folosesc produse naturale, dar între natural și bio este o diferență. Termenul „natural” sau „100% natural” aplicat pe eticheta unor produse nu oferă neapărat garanția unui produs de calitate sau ecologic. De exemplu, doream să îmi cumpăr un suc natural 100% făcut din concentrat, zahăr și apă.
Pentru obținerea și comercializarea produselor ecologice care poartă etichetele și siglele specifice, producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai. Produsele trebuie să treacă prin inspecții certificări etc. Eu prefer produsele bio în detrimentul altora pentru familia mea. Dar dacă nu găsesc nimic care să îmi satisfacă cerințele, normal că aleg un alt produs din comerț.
Ce produse din universul DM am testat la Bio & Family event by Dm?
În primul rând, gama de alimente DmBio: eu am mâncat un hummus bun și Ana o pastă de cocos și cacao (ciocolată pe limba ei). Există multe variante tartinabile ideale pentru micul dejun sau pentru gustărele: pastă de roșii și quinoa, pesto, sfeclă roșie.
Acasă am primit un kit pentru a-mi pregăti spaghete bolognese vegetariene cu jackfruit în loc de carne. Jackfruit este un produs vegan care se utilizează ca alternativă pentru carne. Am folosit spaghete bio, conservă de roșii bio și jackfruit, ați ghicit, bio, toate de la DM. Familia a fost foarte încântată. Ingredientele ecologice din produsele dmBio provin din culturi ecologice controlate.
A fost prezent un barman care a făcut un show inedit cu sucurile bio de la DM, dacă eram singură poate reușeam să beau un cocktail care îmi făcea atât de mult cu ochiul, dar să alerg cu un pahar colorat în mână după Ana în este cam greu. Le voi testa acasă. 🙂
Ana a testat pufuleții bio pentru bebeluși de la Little Angel cu dovleac și morcov și înghețata bio de la Silviero Maria. Chiar nu știam că au și înghețată bio, am rămas frumos impresionată de acest aspect.
La Standul Nuk am văzut noul biberon Nature Sense care îi oferă bebelușului o senzație care este mai aproape de cea dată de alimentația de sân. Are mai multe găuri, o zonă foarte netedă și fină care este flexibilă și oferă o senzație familiară, la fel ca sânul mamei. Am primit pentru viitorul bebe noua suzetă NUK care este plată, subțire și îngustă încât lasă limbii destul spațiu și luminează în întuneric.
La standul Oral B Ana a văzut noua periuță electrică cu Ana și Elsa și mi-a spus clar că își dorește așa ceva de Crăciun. Am transmis mesajul mai departe, Moș Crăciun a mers deja în DM și a început să își umple sacul.
YogiTea ne-au delectat cu ceaiurile lor delicioase în timp ce am văzut noua gamă de produse pentru îngrijirea părului de la NaturaVerde. Am primit spre testare șamponul, balsamul și uleiul de păr bio pentru păr uscat și degradat cum am eu. Vreau să spun că de la prima spălare o mare cantitate de produs a intrat și s-a absorbit în părul meu și l-a hidratat. Iar mirosul este pur și simplu minunat.
În magazinele DM se găsesc produsele ecologice pentru bebeluși de la Seventh Generation. Noi le cunoaștem, le folosim și suntem foarte mulțumiți de ele, mai ales de detergentul pentru rufe. Detergentul ecologic pentru bebeluși Seventh Generation este un detergent lichid, fără parfum, care chiar dacă este ecologic scoate foarte bine petele de pe hainele bebelușilor.
Denkmit este o gamă de produse de curățenie pe care nu am folosit-o, până acum. Este marca DM deci este disponibilă doar în magazinele DM. Așa că am avut ocazia să testez: apa parfumată pentru călcat, înălbitorul și Colour Catcher-ul. Eu nu sunt fan călcat, dar măcar hainele miros frumos atunci când le calc. Înălbitorul chiar funcționează, l-am adăugat alături de detergent pentru hainele albe și a scos petele galbene de pe ele, mai ales cele produse de deodorant. Până acum, nu utilizasem Colour Catcher, am auzit de el, dar până nu folosești, nu îți poți face o părere despre cât de util este. Spăl toate hainele Anei împreună, iar majoritatea sunt roz și capătă și restul o tentă de roz. De exemplu, la ultima mașină de rufe spălată, au fost o pereche de pantaloni grena. Puteți observa mai jos cum arată șervețelul captator de culoare la final. Inițial era incolor.
Servetelul captator de culoare.
Cel mai mult pe Ana a fascinat-o standul Karcher pentru că acolo se testau produse de curățat de ultimă generație și Ana s-a implicat maxim. Respectiv, domnii de acolo au rugat-o să tundă un ponei pentru a testa eficiența măturei electrice fără cablu. Copilul nu era ferm convins că are voie, dar domnii insistau. Așa că a început să tundă poneii de la stand. Datorită periei sale rotative, mătura electrică fără cablu de la Karcher a lăsat totul impecabil de curat. Și pe Ana incredibil de încântată.
Momentan nu pot testa absorbantele primite de la Intima+, dar revin în câteva luni cu păreri despre ele. Absorbantele sunt hipoalergenice și sunt 100% din Bumbac Organic Natural moale, delicat, este foarte bine tolerat de piele și previne, în mod natural, mirosurile neplăcute. Săpunul intim BIO Intima+ are o formulă delicată care respectă echilibrul fiziologic al pielii și îl face să fie ideal pentru a fi folosit zilnic. Cu ajutorul produselor Intima+, sprijiniți asociația non-profit LOTO pentru cercetare și luptă împotrivă cancerului ovarian.
Am auzit multe lucruri frumoase despre produsele Sansin și acum avem ocazia să le și testăm. Șamponul și gelul de duș Organic Sansin Baby, curăță și hidratează în mod delicat pielea și părul copilului. Formula sa unică menține pielea copilului catifelată, hidratată și fină.
La Dr. Paw Paw am găsit cele mai simpatice produse. Am testat un balsam multifuncțional de buze natural care poate fi folosit și pentru cuticule sau pentru piele care nu are miros și este incredibil de hidratant. Sunt disponibile și variante colorate de balsam de buze care pot fi folosite și pe post de blush, de exemplu. Ana a insistat să testeze varianta roz.
Produse cosmetice NAOBAY– „Nature and Organic, Beauty and You” combină îngrijirea eficientă și naturală, cu grija pentru mediu, inovația și designul ambalajelor. Atunci când frumusețea întâlnește natura, produsele cosmetice NAOBAY, fabricate în Spania, conțin peste 98% ingrediente minerale naturale și organice, ape florale, uleiuri esențiale și extracte vegetale. Am testat până acum, crema de față light detox. Se absoarbe foarte bine în piele, pielea mi-a rămas lejeră, fină și hidratată. Urmează să testez și restul produselor primite și să revin cu păreri despre ele.
La standul DM Babylove Ana a făcut felicitări foarte frumoase pentru Crăciun a colorat iar noi am primit un bax de scutece pentru Ana și un set pentru diferite activităti care se găsesc în magazinele DM. De exemplu, am făcut pungi de cadouri personalizate. Ana a personalizat o pungă de cadou pentru pisica unor prieteni, dar a decis că îi va da pisicii doar cadoul din ea, urmând își ia punga înapoi. Pisica nu părea supărată.
Un baton Dm bio și un suculeț de la Hipp mai târziu, am plecat acasă încărcată ca Moș Crăciun să o citez pe Ana și cu un copil foarte fericit căruia îi plac mult evenimentele. Înainte să ieșim pe ușă, Ana a zis că vrea să mai dăm o tură. Mă gândeam că vrea să mai tundă un ponei, dar am zis, hai, să mai dăm o tură. S-a dus la standul Dr. Paw Paw să testeze și balsamul de buze portocaliu să vadă cum îi stă…
La finalul evenimentului am aflat de multe produse noi care se găsesc fix peste stradă de mine atunci când am nevoie de ele, am cunoscut mai bine anumite produse și am avut ocazia să testez o mulțime de produse. Voi posta pe contul meu de instagram și de Facebook părerile mele despre produse pe măsură ce le voi folosi. Am testat foarte multe produse și, sincer, chiar nu știu despre care să scriu mai întâi. Când am ajuns acasă soțul și-a făcut cadou noua agendă dm Lifebook 2020. O idee inspirată de cadou de Crăciun, zic și eu.
Ce frumos arata totul, nu am mai ajuns de ceva timp in Dm, insa imi plac produsele lor.
Ce frumos că ai fost la acest eveniment. Din păcate eu nu am putut ajunge și mi-a părut super rău 🙁
Îmi place că pe lângă faptul că au promovat produsele bio, foarte multe dintre ele sunt vegane și cruelty-free.
Chiar ma interesa sa aflu niste produse bio noi pentru bebe, deoarece de cand am nascut primul copil( acum 2 ani) lucrurile s-au mai schimbat si pe cand il voi naste pe al doilea( in 2 luni) vreau sa fiu la curent cu tot.
Multumesc pentru dezvaluiri si sfaturi! Este bine sa stii ce gasesti pe piata, bun pentru puiul tau!
Mă bucur că avem tot mai multe optiuni pentru a alege produse BIO.
Un eveniment frumos cu multe produse cosmetice faine 😍
pai ce sa zic? este unul din magazinele mele preferate de unde am cam jumatate din produsele din casa!
Nu am incercat nimic din gama bio dm dar am citit numai de bine.
Acum ceva timp s-a deschis și la mine in oraș magazin Dm, am fost atât de fericita. Tot vedeam la fete pe internet ca își cumpara produse de la ei la preturi bune.
Ce poate fi mai potrivit decât un magazin cu produse bio, mai ales pentru copii? Dacă mai este și vizavi de casă, este perfect. Eu nu am un magazin DM în apropiere, motiv pentru care n intru prea des în el.
Spor la cumpărat și consumat! 🙂
Mulțumim, să fie 🤗
Efectiv iubesc magazinul asta. Mi-am luat diverse produse Bio de la ei niciodata nu m-au dezamagit
Mi-a placut foarte mult eventul! Am descoperit produse minunate si am plecat de acolo cu lucruri foarte utile.
Totul arata minunat! Ma incanta ideea ca magazinele au inceput sa promoveze produsele Bio.
Nu am un magazin DM in apropiere, deci nu am incercat produsele lor.