Cu ani buni în urmă, îmi petreceam revelionul la munte. După petrecere, m-am demachiat și când să încep periajul dinților, gingia pur și simplu mi-a căzut de pe dinții de jos. Inițial, am crezut că am băut cam mult sau că este un vis. Dar nu a fost cazul. Era totul real și o parte din gingie mi s-a desprins pur și simplu de pe dinți.
Nu cred că are rost să povestesc despre panica de după, telefoane după telefoane la toți medicii stomatologi cunoscuți atunci și descoperirea medicului meu stomatolog de suflet. A urmat o perioadă de conștientizare a igienei mele dentare precare de atunci, multe tratamente, coronițe aurite schimbate, carii tratate, dar acum pot spune că am o dantură sănătoasă și gingia și-a revenit.
Așa că m-am gândit să ne povestească un medic stomatolog despre boala parodontală și despre ce trebuie ținut cont să nu mai ajungă nimeni în situația mea, de atunci. Dr. Nicoleta Turcitu este un medic stomatolog tânăr, implicat și sincer care mi-a oferit informațiile avizate din acest articol.
Ce este boala parodontală?
Este o afecțiune inflamatorie cronică a țesuturilor de susținere a dinților, adică a gingiei și osului.
Dacă inflamația se oprește la nivelul gingiei se numește gingivită, dacă ajunge la nivel osos se numește parodontită(parodontoză) – mobilitatea dintelui.
Boală parodontală avansează de cele mai multe ori în tăcere, pacientul își dă seama foarte târziu că are problema.
Care sunt principalele semne pentru care trebuie să ne prezentăm de urgență la dentist:
- gingii roșii și umflate, sensibile;
- sângerării gingivale în timpul periajului, și a masticației de alimente dure;
- gingii retrase de pe dinte, dându-le un aspect alungit;
- apariția de spații între dinți;
- secreție la nivelul gingiei;
- miros neplăcut în gură
De ce apare boala parodontală?
Principalul factor în apariția bolii parodontale este placa bacteriană.
Placa bacteriană nefiind îndepărtată zilnic printr-un periaj corect, ea se “pietrifică” transformându-se în tartru. Tartru este sursa de hrană pentru bacterii.Tartrul nu poate fi îndepărtat prin periaj, doar prin metode profesionale într-un cabinet stomatologic.
Alți factori pot fi: fumatul, boli generale, unele medicamente, stresul, genetic, vârsta.
Ce riscăm dacă nu o tratăm?
Netratată, boala poate avansa destul de rapid, ducând la pierderea dinților fără durere.
Boala parodontală are rol în afecțiunile pulmonare: pacienții cu afecțiuni pulmonare au imunitatea mai scăzută, organismul luptă mai greu cu infecțiile, astfel bacteriile din gură se dezvoltă mai repede.
Boala parodontală poate afecta și femeile însărcinate:
-preeclampsie(tensiune crescută în timpul sarcinii)
-copil cu greutate mică la naștere
-naștere prematură
-poate genera și întreține diabetul precum și alte boli generale.
Cum se poate trata?
1. Consult de specialitate – conștientizarea de către pacient a bolii.
2. Instructaj de periaj (tehnici corecte) și metode suplimentare de igienizare.
3. Tratament cu antibiotic.
4. Detartraj.
5. Control și reevaluare.
Mai bine să prevenim, decât să tratăm!
De ce să merg la dentist, dacă nu mă doare nimic?
Mulți dintre pacienți ajung foarte târziu la dentist, dar și în acele cazuri există soluții dar cu anumite dezavantaje(costuri mai mari și tratament mai îndelungat).
Cariile pot evolua fără simptomatologie, pe pacient nu-l deranjează nimic de aceea nu se prezintă la doctor.
Cariile la maxilar, în special, pot fi observate foarte greu de către pacient, majoritatea situându-se interdentar, ele putând fi observate doar de către medicul dentist.
Dacă nu ne dor dinții asta nu înseamnă că nu avem carii, mergi la 6 luni la control de rutină și igienizare pentru a te asigura că ești în regulă!
Dr. Nicoleta Turcitu ne-a mai povestit și despre gingivita de sarcină.
Sursă imagini: pixabay.com
Ar fi bine sa fie asa simplu. Tratamentele nu merg in paradontoza. Stiu pe cineva care și-a cautat cei mai buni specialiști la Paris, a platit o droaie de bani, si tot degeaba.