🤡 Ani de zile (hai să zicem 3-4) am fost clovnul de pe bancheta din spate. Pentru primul meu copil. Mă maimuțăream, cântam, ne jucam, povesteam. Făceam orice pentru ea pentru a trece timpul mai repede în mașină.
🤡 Când a venit bebe 2 în viața noastră, am decis ferm că nu voi fi clovnul dintre scaunele de mașină. Deși unii consideră că avem o mașină spațioasă și că aș fi putut face asta în continuare, am decis să nu mai fiu. Pentru confortul meu psihic și fizic.
🤡 Dar anii mei de clovn au dat rezultate. Ana (care avea 4 ani când s-a născut bebe), a început să îi dea bebelușului câte o jucărie, să îi cânte, să îi spună povești, să îl țină de mână atunci când plânge. Fără ca noi să îi cerem acest lucru. Pe măsură ce bebelușul a crescut și interacțiunile dintre ei în mașină sunt mai frumoase: se joacă, râd, fac diverse lucruri și timpul trece repede.
🤡 Când aveam un singur copil, planificam dinainte ce ne mai jucăm pe mașină. Aveam o geantă doar pentru asta. Acum, au câteva jucării, apă, gustări cu care nu se pot îneca și ei au universul lor. Au mereu un partener de călătorie alături. Nici Ana nu se mai plictisește ca înainte, iar bebe este pur și simplu îndrăgostit de ea.
🤡 Asta se întâmplă și acasă. Multe lucruri pe care le fac cu Ana, le transmite mai departe. Îi “citește” bebelușului, îi spune mereu că îl iubește, se joacă alături de el. Bebe nu mă are pe mine dedicată 100%, dar are o soră mai mare. Care îl iubește la fel de mult ca mine.
Eu încă sunt pe bancheta din spate, între ei. Mi-ai dat curaj poate trec în față.