A doua naștere naturală. În pandemie. Ce a fost diferit

Cum fiecare sarcină este diferită și fiecare copil unic, la fel trebuie să fie și fiecare naștere. Cel puțin în cazul meu așa a fost.

În urmă cu 4 ani și 4 luni am născut-o natural pe prima mea fetiță la 39 de săptămâni și 5 zile. Se spune că cel de-al doilea copil ar sosi mai repede, dar a sosit abia la 39 de săptămâni și 4 zile. Cu o zi mai devreme, într-adevăr.

La primul copil am eliminat dopul gelatinos, apoi la vreo 4 zile mi s-a rupt apa și au început contracțiile. Având “experiență” așteptam să am aceleași “simptome”. Doar că acum nu a fost așa.

Pur și simplu, într-o noapte pe la 2:30 au început contracțiile. Mai avusesem contracții și în alte momente, așa că am considerat că aș putea dormi în continuare. Pe la 3:30 s-au intensificat, dar eu tot așteptam să mi se rupă apa, sau orice alt semn. La ora 4 erau din 5 în 5 minute așa că am decis să mă pregătesc să plec la spital.

Mi-am făcut duș, am completat declarațiile pe proprie răspundere, am luat bagajul de maternitate și am trezit familia. Mi-am luat o pereche de colanți de schimb, în cazul în care mi se va rupe apa pe drum, să am la mine. La ora 5 am plecat de acasă, ei doar m-au dus până acolo. La 5:30 am ajuns la spital.

Am trecut printr-un cort de triaj unde am completat un chestionar legat de Covid-19 și mi s-a luat temperatura. Deși am născut la un spital privat, nu ni s-a făcut test pentru Covid-19 nici mie, nici bebelușului. M-am prezentat la recepție și apoi am fost controlată de către medicul de gardă.

La ultima ecografie de sarcină (în urmă cu aproximativ o săptămână), bebelușul avea de 2 ori cordonul înfășurat în jurul gâtului. Acum la control, apărea doar o singură dată. De fapt, era de două ori.

La 6 am ajuns în salon unde mi s-au monitorizat contracțiile, iar la ora 7 în sala de nașteri. Tot atunci a sosit și medicul meu care a stat cu mine pe tot parcursul travaliului. Am avut noroc de o doamnă moașă extraordinară și de un medic la fel. Bine, pe fetiță tot cu dânsa am născut-o, merg la dânsa de peste 6 ani și eu cred că avem o relație destul de bună, bazată de încredere și respect.

Când m-am internat am fost întrebată dacă vreau epidurală, am zis din start că vreau. În sala de nașteri am fost întrebată din nou. Am confirmat. La ora 7:30 mi s-a făcut epidurala. La prima naștere am avut epidurală și tot simțeam contracțiile destul de puternic. Acum cred că “a prins mai bine” pentru că nu le-am mai simțit așa de rău. Practic, am stat cam tot travaliul relaxată pe telefon. Pentru că acum am fost inspirată să îmi iau telefonul cu mine în sala de nașteri.

Abia la ora 8 mi s-au rupt membranele. Deci dacă stăteam să aștept acasă, probabil că tot acolo aș fi și născut. La ora 8:50 s-a decis băiețelul meu să sosească. Totul a fost foarte rapid și spontant. Cred că a durat câteva minute. Poate pentru că știam deja cum să împing sau pur și simplu am avut noroc. Au fost dureri, dar totul a trecut destul de repede.

La maternitate beneficiam de ora magică. Doar că bebelușul a avut de 2 ori cordonul înconjurat în jurul gâtului, a făcut hipoxie perinatală, iar când s-a născut, timp de câteva secunde nu a scos niciun sunet, nu părea să respire, nimic. Timpul s-a dilatat și au fost cele mai lungi secunde din viața mea. Apoi a plâns. Și m-am liniștit. Am fost pusă să aleg între “ora magică” și intubarea și reanimarea bebelușului. Bineînțeles că am ales sănătatea copilului iar el a fost luat, urmând că eu să fiu cusută după epiziotomie. Asta a fost cea mai dureroasă parte a nașterii. Medicul mi-a spus că îi pare rău pentru epiziotomie, nu mi-ar fi făcut, dar copilul se blocase în cordon.

Eu m-am recuperat rapid, la câteva ore după naștere eram în picioare. La el a fost necesară o perfuzie cu vitamina K, puțin oxigen și câteva seturi de analize făcute și refăcute pentru a ne asigura că și-a revenit după șocul avut la naștere. Până la urmă, totul a fost bine.

În spital, am fost SINGURĂ. Nu am avut voie vizitatori, iar soțul și-a văzut fiul pentru prima dată printr-un video call. Am născut cu masca pe față, tot timpul cât am stat în spital, trebuia să port mască. Sau cel puțin când venea cineva din personalul spitalului la mine în cameră. Când eram doar eu și bebelușul, mi-o dădeam jos, Dar putea veni oricine în orice minut și iar trebuia să îmi pun masca. Deși am născut la un spital privat, unde mi s-au oferit consumabile, haine, mâncare, atât pentru mine cât și pentru bebeluș, nu am primit nicio mască. Nici nu am cerut, aveam stocul adus de acasă.

Pe primul copil l-am născut tot în acel spital și aveam anumite așteptări. De data aceasta, lucrurile au stat puțin diferit. Mi s-a părut că este mai puțin personal medical față de acum 4 ani, iar acesta este suprasolicitat. Doamnele erau foarte amabile, dar foarte grăbite. Cel putin cele de la Neonatologie. Aveam o mulțime de întrebări despre bebeluș la care mi se răspundea rapid, veneau la mine în salon, dar în 2 minute plecau. La prima naștere am avut suport pentru alăptare, spălat bebelușul, schimbat scutece, tot. Acum NIMIC. Nu știu dacă știau că eram la a doua naștere și considerau că știu tot, dar în 4 ani mai uiți. Sau pur simplu nu aveau timp. În urmă cu 4 ani mă bazam pe “butonul magic” prin care ceream ajutor. Acum chiar nu am abuzat de el. Am chemat pe cineva când aveam dureri destul de mari, a venit cineva destul de târziu și a revenit cu o pastilă și mai târziu.

În față spitalului se construia/renova o casă. Până la ora 5 auzeam excavatoare, picamere și alte utilaje la doar câțiva metri de noi. În rest, trecea trenul destul de des. Chiar și cu geamul închis se auzea destul de puternic. Mă gândeam că timpul petrecut în spital cu cel mic va fi o mică relaxare. Mai schimb camera de izolare. Dar este ciudat să fii SINGUR. La prima naștere au venit în vizită familia și prietenii și mi-au oferit sprijinul lor moral. Acum, singura persoană cunoscută care m-a vizitat a fost medicul meu ginecolog. Simțeam că este singurul meu suport. Am stat două seri cu bebe în spital, dar mi s-a părut o eternitate. M-am obișnuit să stau acasă non-stop cu fetița și cu soțul și îmi era foarte dor de ei.

Știu că în comparație cu alte spitale, mai ales în pandemie, situația mea a fost FOARTE BUNĂ. Nu mă plâng. Pur și simplu povestesc cum au fost lucrurile, din perspectivă mea.

Consider că am fost norocoasă că am putut naște cu medicul meu, de al cărui sprijin m-am bucurat pe deplin. Am avut noroc că am putut naște natural în spitalul unde îmi doream să nasc, am avut parte de o naștere foarte ușoară și de o recuperare rapidă. Și cel mai important, am un băiețel sănătos, care a trecut rapid peste șocul nașterii și deja ne face zilele mai frumoase.

Vi-l prezint pe Bogdan-Ionuț 🙂

Despre aventurile prin care am trecut în sarcină, puteți citi pe blog în rubrica viața înainte de bebe.