Bebelușul s-a integrat foarte bine în familie și este acceptat nesperat de bine de sora lui mai mare. În fiecare dimineață, ea vine în camera în care dormim eu și bebele, îl pupă și se joacă cu el. Uneori îl trezește. Dar na, când începe ziua pentru ea, începe pentru toată familia. :))
Bebelușul este foarte zen, foarte liniștit. Mănâncă foarte bine (doar lapte matern), noaptea doarme (se trezește pentru mese la 2-3 ore) și plânge doar când trebuie schimbat, îi este foame sau îi este somn. Avem mare noroc că nu a făcut colici și nu pare să aibă vreun disconfort.
Bebelușul ne zâmbește mereu, este fericit mai tot timpul, gângurește. Este o rază de soare în viața noastră. Ne urmărește pe toți cu privirea și ne zâmbește, dar cel mai fericit este când o vede pe sora lui. Este pur și simplu fascinat de ea. Bebelușul s-a mai dolofănit, are 5, 680 kg și 60 de cm.
Cu Ana (4 ani și 6 luni) în schimb sunt zile și zile. Zile când totul este frumos și zile în care nu îi convine mai nimic. Cred că depinde cum se trezește dimineața. Majoritatea zilelor o petrec doar eu cu ei, soțul lucrează de acasă și ne poate ajuta în pauza de masă. În rest, alt ajutor nu prea am avut. Pot număra pe degetele de la o mână zilele în care au venit bunicii luna aceasta. Nu au putut veni din motive justificate.
SINGURĂ cu doi copii este epuizant. Noaptea nu dorm mai mult de 2-3 ore legat, iar dimineața mă trezește Ana cu toată energia din lume pentru a începe o nouă zi. Dacă aș sta doar cu unul dintre ei (cu oricare) mi-ar fi destul de ușor. Dar așa, bebelușul trebuie alăptat în mare parte din zi, Ana are nevoie de atenția mea, mai am de făcut mâncare, curat, treburi casnice… să nu mai spun de timpul pentru mine. Sau de timpul petrecut cu soțul.
Sunt zile în care din cauza epuizării îmi pierd răbdarea cu Ana și ridic tonul la ea. Iar asta nu îmi place deloc la mine. Oboseala scoate mereu ce este mai rău din mine. Sunt zile în care nu pot lega 2 idei. Ana vorbește încontinuu cu mine și mă întreabă tot felul de lucruri, iar în capul meu este doar ideea să vină ora 9 să îi culc să adorm și eu după. Dar normal că nu adorm. După ce adorm ei simt și eu nevoia să mă relaxez la un serial sau să fac ceva pentru mine.
Sunt zile în care reușesc să fac tot cu succes. Dar, în medie, după vreo 10 zile de-astea clachez. Luna asta am clacat de 2 ori de oboseală. Prima dată m-a durut rău capul și eram epuizată. A trecut cu odihnă. Dar a doua oară am făcut mastită. Și aia a fost NASOALĂ RĂU. Două zile am avut temperatură și nu am fost în stare de mai nimic. Nici să mă ridic din pat. Am avut noroc că a lucrat soțul de acasă și stat cu cei mici. În timp ce lucra…
Realizez că pe termen lung trebuie să îmi fac un plan. Pe Ana aș vrea să o duc la grădiniță din septembrie. Dacă lucrurile vor fi cât de cât ok în ceea ce privește covid-19. Dar pentru lunile următoare voi încerca să apelez mai des la ajutorul bunicilor (dacă vor putea veni) sau voi angaja pe cineva. Încă încerc să găsesc o variantă cu care să mă simt confortabil.
Ana este un copil foarte energic, curios și inteligent dar care pur și simplu vrea să îi acord toată atenția mea. Înțelege când bebe mănâncă și se joacă singură. Dar cum a terminat masa și a adormit, eu trebuie să mă joc cu ea. Dacă în timpul ăsta vreau să fac ceva prin casă, se frustrează. Îi acord zilnic timp doar ei când mai stă soțul cu bebelușul. Dar se pare că pentru ea nu este suficient. 🙁
Cei mici au început să se joace împreună, sub atenta mea supraveghere. Ana îi arată tot felul de jucării de bebeluși, se joacă cu el la centrul lui de activități, îi “citește”, se joacă cu cartonașele pentru bebeluși “Bebe descoperă“, îi cântă și îl pupăceste cât de des are ocazia.
Bebe ne tine mereu companie 
O zi acum arată cam așa: ne trezim, luăm micul dejun, ne spălăm, după ce se schimbă Ana de 3 ori, hrănesc bebelușul, facem bagajele, ne dăm cu loțiune de protecție solară, reușim să ieșim în parc. De preferat nu pe caniculă. În parc ne plimbăm, mâncăm fructe, bebe doarme și eu mă joc cu Ana. Dacă nu este ok vremea, rămânem acasă și fac activități cu Ana în timp ce bebe se joacă la centru lui de activități lângă noi. Sau doarme.
Apoi vin prânzul și somnul de prânz. Două “activități” la care Ana protestează. Până la urmă, mănâncă, dar cu somnul de prânz e o adevărată aventură. După ce se “trezește” ne mai jucăm prin casă, își ia o gustare, eventual se uită la desene la tv. Când se răcorește afară, ieșim toți patru sau Ana cu soțul sau soțul cu ei doi. În funcție de vremea de afară și de nevoia mea de odihnă. Apoi cină, eventual încă puțin tv pentru Ana cât îi facem baie lui bebe, baie Anei și apoi somn.
În timpul zilei, bebelușul doarme foarte bine afară (ieșim cu căruțul sau cu marsupi Plus de la IYA), mai prinde un somn la prânz mai lung, iar în timpul zilei când nu îl deranjează soră-sa. Tocmai de aceea săracul noaptea doarme neîntors. Atunci este liniște în casă.
Ne-am izolat de prieteni în contextul pandemiei. Am zis că aștept să îi facem vaccinul de 2 luni apoi vom relua socializarea de care avem așa mare nevoie.
Voi încerca să țin un jurnal lunar al vieții noastre cu bebe. Puteți citi și despre prima lună cu doi copii. În cazul în care lunile viitoare vor fi foarte ușoare și voi uita cât de greu este la început și voi mai vrea vreun bebeluș, să îmi recitesc postările și să mă calmez. :))
Ma bucur s-aud de bine!
Nimeni nu se gandeste la greutatile din spatele noptilor nedormite sau a grijilor pe care si le fac parintii si multe altele, dar toate acestea vin la pachet si bucuriile de a avea copii, apuci sa-i vezi crescand, cand te strange prima data in manuta, organizezi aniversarea de 1 an si alege din tavita de mot obiectul care-i va arata meseria viitoare si multe alte evenimente.
In concluzie, greu dar foarte frumos 🙂