📖 Anul acesta nu am avut mare spor la citit. Deși mă relaxează lectura, am avut alte priorități. Dar cum astăzi este prima mea zi oficială de concediu de odihnă după ce am revenit din concediul de creștere copil în urmă cu 3 luni, am zis să scriu acest articol. Poate sunteți și voi în concediu și vă inspiră vreuna dintre cărțile citite de mine. Sunt fericită că am terminat de citit “Ulise” a fost o carte pe care eu am digerat-o mai greu, dar sunt mândră de mine că am finalizat-o. Am mai citit 2 cărți despre dezvoltarea relației și am și aplicat ce scrie acolo, o carte de dezvoltare personală pe care o implementez și o carte mică în volum, dar la fel de greu de digerat. Și o carte despre imunitate. Vă invit să citiți articolul și să vedeți despre ce este vorba.
📖 Imunitatea – dr. Jenna Macciochi
📖 “Imunitatea” – dr. Jenna Macciochi este o carte pe care era necesar să o citesc pentru a înțelege mai bine cum funcționează sistemul imunitar. Am primit această carte într-un pachet de PR de la Medhealth.ro alături de suplimente care ne sprijină sistemul imunitar. Soțul a consumat Novo C Plus care i-a oferit și mai multă energie și apoi Imunicor. A zis că va mai face o cură și în toamnă.
📖 Comprimatele cu vitamine și minerale sunt o modalitate comodă de a acoperi anumite lipsuri din dietă și protejează împotriva bolilor cauzate de carențe. Cartea explică pe înțelesul tuturor cum funcționează sistemul imunitar și ce putem face pentru a-l sprijini. Am aflat o mulțime de informații utile, v-o recomand.
Nicio parte a corpului nostru nu este sterilă, microbii reprezentând două kilograme din greutatea noastră corporală.
Marte și Venus împreună pentru totdeauna – Dr. John Gray
📖 “Marte și Venus împreună pentru totdeauna” Dr. John Gray. V-am mai făcut recomandări din seria “Marte și Venus”. Cred că am citit aproape toată seria. 😊 Îmi plac aceste cărți deoarece vezi perspectivele ambilor parteneri, ai exemple concrete și tehnici pentru o relație mai bună.
📖 Cartea se adresează mai mult persoanelor care sunt în relații stabile. Sunt prezentate tehnici relaționale pentru o viață de cuplu mai liniștită, tehnici de creare și menținere a unei intimități capabile să aducă împlinirea ambilor parteneri și care să sporească odată cu trecerea timpului.
Treburile unei femei nu se termină niciodată. Întotdeauna mai rămâne ceva de făcut. Însă, învățând să inițieze o conversație și să asculte cu respect, un bărbat o poate elibera de urgența de a face totul imediat. Grație acestei atitudini iubitoare, ea va putea apoi să realizeze tot ceea ce este omenește posibil într-o manieră mai relaxantă.
O femeie se va simți nespus de liniștită dacă va avea convingerea că nu trebuie să facă față și să rezolve de una singură problemele vieții de zi cu zi.
Marte și Venus se iubesc – Dr. John Gray
📖 “Marte și Venus se iubesc” – Dr. John Gray. Am citit atâtea cărți despre relații de-ale autorului încât ori am mari probleme în relație, ori lucrurile merg excelent. Dar mereu există o cale de mijloc. 😊
📖 În limbaj psihologic, cartea spune poveștile reale ale diferitelor cupluri, despre cum au aplicat ele sfaturile oferite de Dr. John Gray și despre rezultate avute în relațiile lor. Vezi prin ce trec și alții. Un fel de articole de-ale mele de pe blog despre diferite experiențe de-ale mămicilor pe care mi le lasă în comentarii. Este o carte relaxantă și ușor de citit. Se citește în aproximativ 2 ore. Eu am citit-o în avion, spre Praga.
În călătoriile pe care le fac în toată țara cu ocazia seminarelor mele, mă impresionează foarte mult să aud poveștile unor cupluri care se despărțiseră sau chiar divorțaseră, dar care, după ce au citit cărțile mele, s-au împăcat și acum le merge foarte bine. (…) nu-mi imaginam că lectura uneia din cărțile mele și aplicarea metodelor descrise acolo ar putea avea un astfel de impact.
Ulise – James Joyce
📖 “Ulise” – James Joyce. Acțiunea romanului de aproape 700 de pagini se petrece într-o singură zi și are în prim plan 3 personaje principale. Le afli gândurile, trăirile și acțiunile. Inițial, mi s-a părut obositor de citit pentru că are multe note la finalul cărții și e un du-te-vino, dar până la urmă m-am obișnuit cu ele. Oricum fără multe note de final nu aș fi înțeles anumite contexte.
📖 Știu că a făcut multe valuri această carte când apărut. Așa că am vrut să văd despre ce este vorba. Cartea este destul de cuminte pentru vremurile noastre. Este totuși una dintre cele mai importante opere a literaturii moderniste. Îmi place că fiecare capitol are un stil diferit al narațiunii și nu te plcitisești citind. Dar este greu de citit. Este și ea voluminoasă și nu o pot pune în geantă și să citesc din ea când am un timp mort. Am “tras” muuuult prea mult de ea până am terminat-o, dar am citit-o.
Rece aici. Trebuie să se hrănească bine, dacă stă aici toată dimineața în lumina asta posomorâtă dând din picioare și așteptând următorul vă rog. Are și ochi de broscoi. Ce s-o fi umflând așa? Molly se balonează după varză. Aerul din locul ăsta poate. Parc-ar fi plin de gaze nesănătoase. Trebuie să fie infernal de multe gaze rele pe aici printr-un loc ca ăsta.
Liderii mănâncă ultimii – Simon Sinek
📖 “Liderii mănâncă ultimii” – Simon Sinek. Soțul a primit cartea cadou de ziua lui și i-a plăcut, așa că mi-a recomandat-o și mie, pentru dezvoltare personală. Nu am vreo poziție în managementul companiei în care lucrez, dar am revenit la serviciu, așa că m-am gândit că este o carte potrivită de citit acum.
📖 O carte de dezvoltare personală, ușor de citit, cu sfaturi ce se pot aplica atât la serviciu, cât și în viața personală. Un exemplu din viața pușcașilor marini ar fi că liderii pușcașilor marini mănâncă la sfârșit pentru că adevăratul preț al leadershipului îl reprezintă disponibilitatea de a pune nevoile celorlalți mai presus față de propriile nevoi.
Stresul și anxietatea la serviciu au o mai mică legătură cu munca pe care o facem, însă una mai mare cu managementul și leadershipul slab. Când suntem conștienți de faptul că există oameni cărora le pasă de felul în care ne simțim la serviciu, nivelul nostru de stres scade.
Lideri se numesc cei dispuși să sacrifice ceva al lor pentru noi. Timp, energie, bani, privilegii, poate chiar mâncarea din farfurie. Când este important, liderii se așază ultimii la masă.
Jurnalul unei mame de înger – Ana Maria Huzum
📖 “Jurnalul unei mame de înger” – Ana Maria Huzum. O carte-jurnal sfâșietoare a unei mămici ce își pierde fetița de 2 ani și 8 luni într-un accident de mașină. Trebuie să fii într-o stare bună spirituală pentru a o citi. Eu am cartea de câțiva ani în bibliotecă, dar acum am considerat că sunt pregătită să o citesc.
📖 Un coșmar pe care niciun părinte nu merită să îl trăiască. Cartea este îngrozitor de tristă și de dureroasă și cuvintele nu cred că reușesc să cuprindă amploarea sentimentului.
Mai bine nu mai caut la alții, în alții, în creații omenești acel ceva care să mă liniștească. Mai bine tot în mine să caut acel ceva. Și cred că cei care au trecut printr-o tragedie au făcut la fel: au așteptat sau au căutat; au întrebat mereu țintit către ei înșiși, nu către alții, pentru că ceilalți ne sunt exteriori.
📖 Din moment ce ați citit acest articol, mă gândesc că și voi sunteți fani lectură. Ce ați mai citit frumos în ultima vreme și îmi recomandați?
Am citit ficțiune. Vara iubirii noastre m-a impresionat cel mai mult în ultima perioadă .
i-am notat cateva titluri ca sa le citesc si eu