🦌De Ziua Îndrăgostiților, am zis să mergem în căutarea zăpezii împreună cu cei mici (Ana 5 ani și Bogdan 9 luni). Am ales să petrecem 2 nopți la Complexul Valea Șipotului din Moroeni pentru că este aproape de București (am făcut 2 ore) și au cai și tot felul de activități pentru cei mici. Sau cel puțin așa scria pe site.
Drumul
Am plecat duminica, așa că drumul a fost liber. Ambii copii s-au comportat foarte bine, chiar au dormit pe o porțiune de drum. Bebe plângea în mod normal în mașină, dar acum a fost zen.
La întoarcere am oprit la Muzeul Cinegetic Posada. Treceam mereu pe lângă el când mergeam la munte, iar marți, când reveneam acasă, am oprit. Și bine am făcut. Muzeul este măricel, frumos amenajat și cu multe exponate. Copiilor le-a plăcut și Ana a văzut multe animăluțe (împăiate) de la noi din țară. Dacă treceți pe acolo, vă puteți rezerva o oră pentru muzeu. Marți eram cam 4 familii în tot muzeul. Aici gasiti si cel mai mare urs doborat pe teritoriul nostru (vanatorul Ceausescu), avand cel mai mare punctaj obtinut in lume, record mondial.
Cazarea
Copiii au cazarea gratuită, dar cu 2 copii mici nu prea poți dormi toți 4 într-un pat, oricât de mare ar fi. Patul matrimonial este mare, dar nu suficient. Așa că am ales o garsonieră.
La rezervare aveam varianta de garsonieră de 2 sau de 3 persoane. De fapt este aceeași garsonieră, la preț diferit. Dacă se pun așternuturi pe canapeaua extensibilă, plătești o diferența de 50 lei/ seară. Am ales să punem așternuturi, dar dacă veneam cu ele de acasă, puteam extinde canapeaua fără să plătim cei 100 lei suplimetar. Asta, ca și pont :))
Unitatea de cazare nu excelează ( ca să fiu amabilă) la capitolul curățenie. În vreme de covid-19 și cu un bebe târâtor… cam NASOL. Nu zic că era jeg, dar și eu dau mai bine cu aspiratorul deși nu asta este meseria mea. Iar pânzele de păianjen nu au fost luate și perdelele nu au mai fost spălate de la ultima renovare, cred.
Garsoniera are 2 camere despărțite printr-un perete, fără ușă. Te auzi dintr-un pat în altul, dar nu te vezi. Garsoniera are și un balcon tip-terasă destul de mare, pe toată lungimea ei. Ca și spațiu este destul de spațioasă și luminoasă.
Un alt punct în minus ar fi că ușile sunt foarte distanțate de tocul lor și se aude tot prin pensiune. Dar TOT. Evident intră și frigul pe acolo, iar dacă dormi pe canapeaua dinspre ușă resimți tot. Iar la ora prânzului când dormea bebe se auzeau perfect și doamnele de la curățenie care își strigau dintr-un capăt în altul al holului dacă mai au Cif. Nu știu ce ar fi putut face cu el, că sigur chiuveta de la camera mea nu era ștearsă.
Masa
Am ales complexul și pentru restaurantul din interior. Mâncarea și timpul de așteptare de la restaurant au fost ok. Personalul amabil și bine echipat cu mască și mănuși. Restaurantul era plin și folosit la capacitate maximă duminică. În rest, a fost destul de liber. Am avut micul dejun inclus. Acesta a fost diversificat, tip bufet suedez în prima zi și servit la masă în cea de-a doua.
Ce am făcut la Valea Șipotului?
Având în vedere că am sosit duminică și am plecat marți, am prins destul de liber. Acesta a fost un mare plus pentru noi. Am plecat după zăpadă, iar pentru prima dată în ultimii ani, am și găsit zăpadă iarna la munte. Chiar a și nins cât am stat! Copiii au fost foarte fericiți. În ultimii ani, pe unde am fost pe la munte IARNA nu era deloc zăpadă.
Copiii s-au jucat la locurile de joacă din exterior și din interior. Locul de joacă exerior este generos și frumos. Este suficient spațiu și pentru săniuș. Noi nu suntem mari amatori ai sporturilor de iarnă, dacă avem unde ne da cu sania este perfect.
Complexul are un loc de joacă interior generos, dar neîntreținut. Mare păcat. Are potențial, se vede că s-a investit în el în urmă cu vreo 5 ani poate, dar ar trebui împrospătat puțin.
Am vizitat micro ferma unde erau câteva păsări și iepuri. Am mers până la stână două zile la rând dar era închisă.
Ne-am plimbat prin jur. Te poți plimba pe malul pârâului cu căruciorul. Drumul este foarte frumos.
Ana a călărit un ponei.
Am vrut să ne plimbăm cu trăsura, dar nu s-a putut din cauza vremii.
Am văzut că vara au și un mic parc de aventură pentru copii, păstrăvărie, piscină, plajă cu nisip. Ar fi de revenit vara și de stat doar pe afară. 🙂 Insist, peisajul chiar este de vis.
Deși interiorul nu ne-a dat pe spate prea tare, exteriorul da. Peisajul este absolut minunat, a nins și totul a fost de vis. Copiii s-au distrat, noi ne-am simțit bine. Am încercat să ne împărțim și să ne adaptăm în funcție de nevoile copiilor – eu să stau cu bebe în cameră când doarme, soțul să se joace cu Ana pe afară mai mult. Apoi Să facem schimb pentru alte activități cu ei. Mi-ar fi plăcut să putem face mai multe dintre activitățile prezentate pe site.
Ne-am cazat de ziua îndrăgostiților și nu am găsit nimic deosebit: o bomboană în cameră, un fel de mâncare în meniu mai special, baloane. Noroc că am sărbătorit în avans la Europa Royale Bucharest.
Locația nu acceptă tichete de vacanță, dar prețul pe cameră este destul de rezonabil.
Vara trecută am fost la Ferma Club, tot în Moroeni din același considerent. Să mergem undeva cu loc de joacă pentru copii, animăluțe și relaxare.
Poate facem si noi un sejur acolo, la un moment dat.