💚 Pe 31 iulie, blogul a împlinit 5 ani. Adică fix acum o lună. Dar cum acesta este unul din cele ‘nÈ™pe mii de hobby-uri de-ale mele, aniversarea a putut fi amânată. Dacă nu m-am organizat din timp, de “ziua blogului” eram cu Bogdan bolnav pe la spital apoi cu el în recuperare acasă. Dar eu sunt de părere că mai bine ne facem plăcerile mai târziu decât niciodată. AÈ™a că mi-am comandat un tort, ceva bun de mâncare, am umflat baloane, m-am aranjat, mi-am invitat prietena cea mai bună È™i am sărbătorit. SoÈ›ul s-a uitat puÈ›in ciudat la mine, dar nu este cel mai nebunesc lucru făcut până acum în cei 13 ani de relaÈ›ie.
💚 După cum scriam mai sus, blogul este o pasiune pentru mine. Și ca orice pasiune, consumă timp și resurse financiare. Partea bună este că dă și înapoi destul de multe beneficii materiale și nu numai.
💚 Prin intermediul blogului am cunoscut mulți oameni faini. Atât online cât și offline. Mai ales la evenimente toți suntem faini 🙂 Mergem la relaxare, socializare, o gură de aer proaspăt, muncă i-ar spune unii care cu asta se ocupă.
💚 O muncă plăcută, dar pe care eu nu aș putea să o fac full time. Adică e ok ca și pasiune, dar am jobul meu în domeniul financiar care îmi place destul de mult și la care nu aș renunța. Deși acum sunt în concediu de creștere copil.
💚 Blogul pentru mine este terapie. DeÈ™i nu am mai publicat de ceva timp un articol “de suflet” ele aÈ™teaptă în draft. Dar nu am simÈ›it că ar fi momentul lor. Blogul este o cronică de familie, un jurnal al călătoriilor noastre pe care îl recitesc cu drag. Și care mă bucur că îi ajută È™i pe alÈ›ii să ia anumite decizii. Tot ce scriu este sincer È™i este părerea mea personală È™i percepÈ›ia mea. De aceea este È™i blog personal.
💚 Blogul este casa mea și momentan primesc pe toată lumea. Orice tip de comentariu/mesaj ar lăsa. Consider că mesajele negative îi caracterizează pe ei și nu pe mine. Oricum pe mine personal nu mă afectează anumite aberații scuipate de un cont fals cu o floare la profil.
💚 Când am început să scriu, nu mă așteptam să mă citească prea mulți oameni. Îmi doream, dar nu trăgeam mare speranță. Dar miile de persoane care intră pe blog lunar mă fac să cred că fac ceva bine.
💚 Sper să reușesc să scriu mai des, în măsura timpului și a celorlaltor pasiuni 🙂 Sper să public mai multe articole amuzante, să am vibe-ul potrivit pentru asta. Nu știu cât vor mai citi oamenii bloguri. Dar cât mai citesc, eu scriu. 💚
💚 P.S. Vă mulțumesc că mă citiți 💚
La multi aaaaaani! Felicitari pentru blog, faci o treaba buna!
La mulți ani! Cât mai mulți şi cititori fideli.